Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2019
government confidence · adoptat
Aurel Căciulă
Discurs
„Pentru noi, în doar trei ani..., pentru alții..., niciodată!”
Guvernarea PSD–ALDE a adus creștere economică sustenabilă și bunăstare cetățenilor. De la începutul mandatului ne-am respectat angajamentele față de cei care ne-au votat și au crezut în programul de guvernare propus. Am promis creștere economică în buzunarele românilor.
Am crescut salariul minim net cu 36,5%, iar pe cel mediu net cu 17%.
Salariul minim net: decembrie 2016 – 926 de lei; februarie 2017 – 1.065 de lei; ianuarie 2018 – 1.162 de lei; ianuarie 2019 – 1.262 de lei; 1.413 lei pentru cei cu studii superioare.
Realitatea confirmă că România se dezvoltă bine în guvernarea PSD, iar creșterea economică consistentă de 5% din primul trimestru al acestui an se bazează, în principiu, pe aceleași categorii de resurse ca și în 2018:
– industria, cu o contribuție de 23,7%;
– comerțul – 18,3%;
– administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public, învățământ, sănătate și asistență socială – 13,1%;
– construcțiile, agricultura.
Datorită aplicării Legii salarizării unitare, medicii au azi salarii decente, care îi determină să profeseze în țară, iar personalul din sănătate, administrație, apărare și ordine publică, cadrele didactice au, de asemenea, venituri mai mari, în medie peste 50%.
Guvernul a majorat punctul de pensie, de la 871 de lei în 2016 la 1.265 de lei de la 1 septembrie 2019. Pensiile mai mici de 2.000 de lei au fost scutite de impozit și s-au eliminat contribuțiile de asigurări de sănătate pentru toți pensionarii, iar impozitul pe veniturile din pensii a fost redus de la 16% la 10% pentru pensiile mai mari de 2.000 de lei, măsură realizată de la 1 ianuarie 2018.
Noua indemnizație socială, de la 1 septembrie 2019, este de 704 lei, în creștere cu 85% în ultimii doi ani și jumătate, cu mult peste creșterea prețurilor, care a fost de numai 9%.
Prin creșterea numărului de angajați înregistrați în Revisal și prin transferul contribuțiilor sociale de la firmă la angajat bugetul asigurărilor sociale a înregistrat o creștere fulminantă, peste 5,5 milioane de angajați, iar șomajul a ajuns la un minim istoric, peste 10.000 de locuri noi de muncă.
Perioada 2019–2020 va fi dominată de o serie de provocări, atât din perspectiva oportunităților, cât și a riscurilor. În această perioadă vom miza pe creșterea investițiilor, atât cele finanțate din buget sau prin accelerarea absorbției de fonduri europene, cât și prin stimularea investițiilor private.
Investiții bugetul general consolidat: 2017 – 26,7 miliarde de lei; 2018 – 34,2 miliarde de lei; 2019 – 49,9 miliarde de lei;
Investiții străine directe: 2018 – 1,7 miliarde de euro; 2019 – 2,3 miliarde de euro.
În industrie, motorul de creștere economică, cifra de afaceri a crescut cu 7,5% în primele cinci luni din 2019 comparativ cu aceeași perioadă din 2018.