Violeta Tudorie

„Pentru o societate mai echitabilă”

În dezbaterea publică din țara noastră se vorbește adesea despre necesitatea unui nou proiect de țară. După aderarea la Uniunea Europeană, pare că nu mai avem o țintă de urmărit și că societatea și statul funcționează fără a le putea evalua dacă progresează sau bat pasul pe loc.

Deși nu împărtășesc în întregime acest punct de vedere, pentru că după aderare avem de lucru cu integrarea mai profundă în procesele social-economice și în sistemul de valori specifice Uniunii Europene, iar acest proces durează mult după momentul afilierii, astfel încât consolidarea pe direcția europeană poate încă să ne ofere un sens pe care mai avem de parcurs încă pași importanți, totuși trebuie să analizăm și să pătrundem mai atent ce se întâmplă în lumea de azi și în societatea noastră pentru a ne fundamenta mai bine opțiunile și politicile pe care le avansăm.

În acord cu precizările de mai sus, doresc să vă rețin atenția cu o pledoarie pentru o societate mai echitabilă. Și o fac nu dintr-o pornire strict subiectivă, ci am în vedere o serie de evoluții față de care nu ar trebui să rămânem indiferenți. Mă refer, în primul rând, la faptul că în ultimele decenii societățile mai mult sau mai puțin dezvoltate au acumulat o serie de inegalități și de contradicții cu un impact greu de anticipat asupra păcii sociale. O serie de date vin să pună în lumină faptul că mai peste tot în lume polarizarea socială nu numai că s-a adâncit, dar a antrenat și o îngroșare a polului sărăciei sau a celor mai puțin avuți. Dacă secolul XX a fost definit, printre altele, și ca secolul maximei inegalități dintre națiuni, iată că în acest secol, deși bogăția pe ansamblu crește, ne îndreptăm totuși către maxima inegalitate dintre indivizii și grupurile sociale din interiorul națiunilor. Altfel spus, odată cu dezvoltarea economico-financiară a națiunilor, chiar și a celor sărace, are loc și o dezvoltare a subdezvoltării interne.

Prăpastia dintre bogați și cei foarte săraci e din ce în ce mai mare – chiar dacă neuniform. Tendința a fost inaugurată în anii ’90, epocă în care prăpastia de venituri din China creștea spectaculos, în tandem cu cea a Rusiei postsovietice.

Un studiu al FMI-ului arăta că, la nivel global, singurul grup ale cărui venituri au crescut pe parcursul anilor ’90 a fost acela al celor mai bogați 20%, atât în țările cu venituri mari, cât și în cele cu venituri mici per capita. Tot restul de 80% a pierdut. Cele mai importante schimbări s-au petrecut chiar la vârful scalei de venituri -10% cei mai avuți. Din 1986 până în 2006, cei mai bogați 0,1% au înregistrat o creștere a procentului deținut din veniturile americane cu 6%; restul de 0,9 al mult-hulitului procent (de 1%) și-a văzut veniturile crescând cu numai 4 procente. Ceilalți care alcătuiesc 9 procente, aflate sub acest top (de 1%), și-au păstrat veniturile, în vreme ce restul de nouă zecimi din populație a pierdut teren. Într-un an de redresare modestă, imediat după criza din 2008–2009, cel mai bogat procent al populației și-a adjudecat uluitoarea sumă de 93% din toate creșterile de venit din Statele Unite.