Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 mai 2008
Declarații politice · respins
Nicolae Văcăroiu
Discurs
Pentru săptămâna viitoare, vom avea luni, 12 mai 2008, programul obișnuit: la ora 14.00 lucrări în grupurile parlamentare, la ora 15.30 lucrări în plenul Senatului, vom
începe cu declarațiile politice, în continuare vom da vot pe legi, apoi vor fi întrebări și interpelări.
Marți, 13 mai 2008, de la 9.00 la 13.00 se vor desfășura lucrări în plenul Senatului. La ora 13.00 va avea loc ședința Biroului permanent al Senatului.
Marți după-amiază, miercuri, 14 mai 2008, toată ziua, și joi, 15 mai 2008, până la ora 13.00, vor fi lucrări în comisiile permanente.
Vineri, 16 mai 2008, și sâmbătă, 17 mai 2008, se vor desfășura activități în circumscripțiile electorale.
Sunt observații la acest program?
Nu sunt.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.