Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2019
Declarații politice · adoptat
Angelica Fădor
Discurs
„Pentru școlile din mediul rural, anul școlar 2019–2020 va începe tot cu grupurile sanitare în curte?”
Problema școlilor cu toaleta în curte nu va fi rezolvată nici în acest an, în ciuda tuturor declarațiilor optimiste ale miniștrilor educației și finanțelor de la începutul acestui an.
S-a încheiat campania electorală, au avut loc alegerile europarlamentare, iar guvernanții ar trebui să revină cu picioarele pe pământ și să se ocupe de punerea în practică a promisiunilor cuprinse în programul de guvernare: „reabilitarea/modernizarea clădirilor școlare, pentru ca toate unitățile de învățământ să obțină autorizații de funcționare sanitare și ISU”, fiind una dintre acestea.
Potrivit Ministerului Educației Naționale, la începutul anului 2019 în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat mai funcționau 1.180 de școli cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ, deși la finalul anului 2017 erau raportate 2.219 unități de învățământ cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare.
Dacă analizăm datele, ar însemna că în cursul anului 2018 au fost soluționate situațiile din peste 1.000 de școli din țară. Greu de crezut, realitatea contrazicând acest artificiu al Guvernului, această cosmetizare a statisticii doar pentru „a da bine”.
De altfel, ministrul educației naționale, doamna Ecaterina Andronescu, anunța în luna februarie că va implementa un proiect astfel încât „cele 1.489 de școli care au încă toaleta în curte să aibă grupuri sanitare normale și firești pentru secolul XXI, în care trăim”.
De menționat este că fostul ministru al educației, Liviu Marian Pop, publica în ianuarie 2018 o listă cu 2.418 școli care au toaletă în curte.
Constatăm că există neconcordanțe majore între datele făcute publice de responsabilii din domeniul educației privind numărul școlilor cu toaleta în curte, iar, pentru că situația nu le face cinste deloc, încearcă să diminueze din condei numărul acestora.
În ședința de Guvern din data de 30 mai a fost aprobată o hotărâre de Guvern prin care Ministerul Educației Naționale va transfera către primării suma de 64,9 milioane de lei, pentru ca acestea să rezolve problema unui număr de 858 de școli care au toaleta în curte, nu au apă curentă și canalizare.
Cu toate acestea, ministrul educației nu a reușit să obțină finanțare decât pentru 858 de școli, dar și aceasta mult prea târziu pentru ca lucrările să fie finalizate înaintea începerii noului an școlar.
Primarii vor trebui să realizeze până atunci proiectele tehnice și selecția firmelor care să realizeze aceste lucrări, dar mă îndoiesc că în decurs de trei luni se vor putea efectua și procedurile, și execuția lucrărilor.
Din păcate, această problemă va trena și doar un guvern capabil să gestioneze proiecte și programe serioase va reuși să aducă civilizația în școlile din mediul rural românesc.