Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2018
other · respins
Carmen Ileana Mihălcescu
Discurs
Penultimul. Bun.
Comisia pentru administrație publică a avut altă opinie sau, cel puțin, nu a redresat acest..., în raport acest aspect din cererea de reexaminare făcută de Președintele României. Prin urmare am avut o divergență.
Este o situație care se întâlnește des în Parlamentul României. Era normal să avem o ședință a celor două comisii în comun. Nu înțelegem urgența.
Acest proiect de lege a intrat în Biroul permanent luni, s-a dat termen de amendamente ieri, pe 8 mai, și termen de raport astăzi, pe 9 mai.
Care e urgența?!
Ordonanța e în vigoare din aprilie 2017.
Pare încă o „servită” în Parlament. L-am văzut pe colegul vicepreședinte al Camerei Deputaților..., pe domnul Florin Iordache.
De ce trebuie să executăm o comandă, când la fel de bine putea fi adoptată săptămâna viitoare? Unde arde? E în vigoare din aprilie 2017 această lege.
Încă o dată subliniez că este reprobabilă atitudinea majorității.
Plenul nu e suveran peste regulament, ci în limitele date de regulament. Nu putem să spunem că plenul votează ceva, nu contează ce scrie în regulament.
Colegii mei din USR, la fel ca și ceilalți reprezentanți ai opoziției, nu au participat la comisie. Încă o dată menționez că eu am făcut-o din respect pentru această instituție, pentru a nu răspunde unui abuz și a-mi îndeplini atribuțiile funcției.
A fost un vot de 26 la 1. Am stat singur acolo, la prezidiu, în fața tancului.
E o idee proastă să subordonăm politic această instituție, care ar trebui...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.