Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Natalia Elena Intotero
Discurs
„Pericolul imigrației românești în Marea Britanie – un balon de săpun”
Pe 31 decembrie, cu o zi înainte de ridicarea restricțiilor pe piața muncii și pe fondul dezbaterilor intense din ultimele
luni ale anului 2013 cu privire la un posibil aflux de imigranți care va exploata și va pune presiune pe sistemul de protecție socială, presa britanică a publicat o serie amplă de reportaje, comentarii și caricaturi pe această temă sensibilă.
Cotidianele „The Sun”, „Daily Mail”, „Daily Telegraph”, „The Independent” au publicat articole care susțineau aceeași idee: teama cetățenilor britanici că anularea restricțiilor va genera o catastrofă pentru sistemul asigurărilor sociale din Marea Britanie și că imigranții vor cauza, de asemenea, o creștere a infracționalității.
Singurul ziar care a avut în acel moment o părere diferită a fost „The Guardian”. Jurnaliștii de aici au descris mai degrabă situația ca fiind, de fapt, o politică a fricii. Când se dezbate problema imigrației, „anxietatea populației a fost amplificată fără scrupule, în timp ce termenul-limită pentru ridicarea controalelor pentru români și bulgari se apropie”. În vreme ce „mulți dintre cei care vor să lucreze în Marea Britanie se află probabil deja acolo”.
Nu a trecut decât o lună de zile și datele evidențelor oficiale publicate recent confirmă din plin analiza din „The Guardian”. Cifrele vorbesc de la sine, dincolo de emoții, anxietăți sau temeri ipotetice.
Numărul românilor și bulgarilor care lucrează în Marea Britanie a crescut cu circa 40% pe toată perioada anului 2013, chiar dacă existau impuse restricții de angajare. În ultimele trei luni ale anului 2012, lucrau mai puțin de 102.000 de persoane venite din România și Bulgaria, în timp ce la 1 ianuarie 2014 numărul acestora atinsese cifra de 144.000.
Cea mai mare creștere a numărului de imigranți provenind din România și Bulgaria a avut loc înainte de ridicarea restricțiilor. În ultimul trimestru al anului 2013, lucrau în Marea Britanie 143.598 de români și bulgari, cu 6% mai mulți decât în trimestrul III al aceluiași an. Dintre cele 424.503 persoane care și-au găsit un serviciu pe parcursul anului trecut, doar 41.670 erau născute în România și Bulgaria.
Concluzia este evidentă și se impune de la sine: cei mai mulți dintre românii care au dorit să lucreze în Marea Britanie au emigrat acolo în perioada în care restricțiile de pe piața muncii erau în vigoare. Datele oficiale sunt reflectarea obiectivă a realității așa cum este ea. Dincolo de ele, toată agitația din politică și din mass-media britanică s-a dovedit a fi un imens balon de săpun. Atât și nimic mai mult.
„În Ucraina, diplomația europeană a învins forța brută” Lecția Ucrainei este că nu poți, ca politician, să conduci o națiune împotriva voinței ei. Nu le poți impune oamenilor să creadă în ideile tale politice, dacă ei văd un viitor mai bun pentru copiii lor în altă direcție.