Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 septembrie 2018
other
Gabriela Crețu
Discurs
**:**
Permiteți-mi, înainte de a citi raportul, să fac o precizare. Așa cum știm cu toții, în mai Comisia Europeană a prezentat noua propunere pentru cadrul financiar multianual 2021–2027. În perioada imediat următoare (iunie–iulie) a publicat și toate regulamentele aferente noilor programe de finanțare. Miza pentru noi, în afară de miza politică a funcționării Uniunii Europene, o reprezintă circa 40 de miliarde de euro, care pot veni ca finanțare pentru instituțiile din sectorul public și din cel privat, pentru cetățeni. Fac un apel către dumneavoastră. Se află pe agenda comisiilor de specialitate, astăzi avem un prim pachet, cu niște linii de finanțare și regulamente care nu se află în topul priorităților, ieri am avut deja un al doilea pachet, cu politica agricolă comună; astăzi avem fondurile de coeziune. Vă rog din suflet să ne acordați sprijinul dumneavoastră, pentru că o singură comisie nu poate face ceea ce, la nivelul Executivului, face Guvernul și toate ministerele. Nu avem oamenii, specializările, timpul și e miza foarte mare, pentru că sunt niște provocări: să menținem politica agricolă comună, care este sub presiune să fie desființată; să ne uităm la condiționalități, pentru că totdeauna accesul e legat de anumite condiții și diavolul e în detalii, or aveți deja exercițiul de a căuta acele detalii.
La punctul 1, secțiunea I a ordinii de zi, avem aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 24–29 septembrie 2018.
– luni, 24 septembrie: ora 12.30, ședința pregătitoare a Biroului permanent al Senatului; ora 13.00, ședința Biroului permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; orele 14.00–16.00, lucrări în grupurile parlamentare; 16.00–18.00, lucrări în plenul Senatului, cu dezbaterea inițiativelor legislative înscrise în ordinea de zi și vot final pe inițiative legislative cu caracter organic la ora 17.00; 18.00–18.15, pauză; 18.15–19.45, întrebări, interpelări și răspunsuri;
– marți, 25 septembrie 2018: lucrări în comisiile permanente de la 9.00 la 16.00;
– miercuri, 26 septembrie: 9.00–10.30, declarații politice; 10.30–13.00, lucrări în plenul Senatului, cu dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi, și lucrări în comisiile permanente;
– joi, 27 septembrie 2018: lucrări în comisiile permanente; – vineri, 28, și sâmbătă, 29 septembrie 2018: activități în circumscripțiile electorale.
În plus, avem noi înșine, puțin, o divergență cu poziția Guvernului, care, dat fiind că dezbaterea finală se va face în timpul președinției noastre, invocă că vom fi _honest broker_ . Onest? Da, trebuie să negociem onest, dar e o perioadă de maximă negociere politică, în care trebuie să ne definim interesul și să-l apărăm în modul cel mai transparent și onest cu putință, nu să-l ignorăm, nu să fim așa... neutri și să-i lăsăm pe ceilalți să se bată între ei, fără ca noi să ne poziționăm.