Constantin Mazilu

Permiteți-mi să marchez, prin declarația de astăzi, sărbătoarea Sfântului Andrei, care precede Ziua Națională sau a unității românilor de pretutindeni, unind la nivel spiritual festivitatea Bisericii cu cea a României. De asemenea, țin să le urez un călduros la mulți ani, cu sănătate și multe împliniri! și celor peste 660.000 de cetățeni români care îi poartă numele Sfântului Apostol Andrei.

Consider că ne putem întrerupe puțin din activitatea noastră pentru a-i acorda importanța care i se cuvine zilei Sfântului Apostol Andrei, având în vedere că îi datorăm acestuia credința care a stat la baza unității ca neam, Biserica și națiunea fiind un tot comun în decursul istoriei poporului român.

Potrivit tradiției și celor scrise de unii istorici și teologi din primele veacuri creștine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Sciția), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Sfântul Andrei a fost frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul Mării Galilei, din nordul Țării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Ambii s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și proorocia despre venirea lui Mesia. Sfântul Andrei a fost și el martor, alături de alți ucenici, la botezul Domnului.

Împreună cu ceilalți ucenici, Sfântul Andrei a fost trimis de către Mântuitor să predice Evanghelia tuturor neamurilor. Înainte să-i creștineze pe daci, el a predicat în Asia Mică. Fără îndoială că Sfântul Apostol Andrei nu s-a mărginit numai la predicarea Evangheliei și la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre grecii și geto-dacii din teritoriile amintite, ci a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi și preoți, așa cum făcea și Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare. Astfel se poate explica faptul că cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul țării noastre este cea de la Tomis (Constanța). Episcopii binecuvântați de Sfântul Apostol Andrei au hirotonit, la rândul lor, alți episcopi, preoți ori diaconi pentru noile comunități creștine de la Pontul Euxin, ca să se asigure „succesiunea” neîntreruptă a preoției, și care au devenit propovăduitori ai noii credințe, prin predică și botez, în rândul autohtonilor geto-daci, iar mai târziu daco-romani.

Îmi închei pledoaria, urându-le încă o dată tuturor doamnelor și domnilor la multe și fericite zile onomastice!