Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Ciprian Nica
Discurs
PIB-ul României în primul trimestru din 2013 situează țara noastră pe locul trei în topul creșterii economice din Uniunea Europeană. Aceasta este o veste bună pentru România și pentru români, la fel de bună cum este și cea legată de faptul că a scăzut și s-a stabilizat cursul euro.
Și toate acestea în condițiile în care instituțiile de stat încă nu funcționează la turație maximă, iar campaniile de denigrare a competențelor guvernarii USL au fost dintre cele mai virulente.
Personal cred că, pe lângă eficiența Guvernului USL, creșterea PIB-ului a fost generată și de încrederea pe care România începe să o recâștige în plan internațional și în plan intern.
Această reîncredere pe plan internațional a însemnat noi investiții în România și am certitudinea că aceste investiții vor continua, iar în plan intern s-a demonstrat că aceste lucruri se pot face fără a tăia pensii și salarii, fără a închide școli și spitale și, mai mult decât atât, fără a batjocori populația.
Acesta este rezultatul unor politici orientate spre producție și mai puțin spre consum, al unei încercări de a mări puterea de cumpărare a românilor și, de ce nu?, este respectul pe care guvernarea USL îl arată românilor care au învestit-o cu încrederea lor.
Acest rezultat este dovada unui efort comun atât al guvernanților, cât și al cetățenilor de a încerca restabilirea echilibrului în România, atât financiar, politic, cât și social, iar pentru acest lucru cred că toată clasa politică trebuie să aprecieze solidaritatea cetățenilor.
Este important să realizăm că doar cu liniște și doar cu respect și încredere se poate realiza stabilitate economică.
În concluzie, locul trei în Europa ca rată de creștere a PIB este dovada clară că economia românească își revine sub guvernarea USL.
Aceste rezultate macroeconomice, susținute de politicile amintite mai sus, vor fi transpuse și în viața de zi cu zi a românilor și am certitudinea că, în timp, toată lumea va simți în propriul buzunar o îmbunătățire a economiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.