Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 octombrie 2018
Declarații politice · respins
Aurel Robert Boroianu
Discurs
„Ping-pongul autorităților de resort în cazul despăgubirilor celor afectați de pesta porcină africană”
La sfârșitul lunii septembrie a.c., adică cu circa trei luni înainte de Crăciun, România este pe cale de a rămâne fără porci, având în vedere că pesta porcină africană, PPA, se extinde în continuare cu mare repeziciune. Aceasta era deja semnalată în 223 de localități din 13 județe, cu 952 de focare, dintre care 15 în exploatații comerciale.
Este limpede faptul că haosul creat de incompetența ministrului agriculturii, domnul Petre Daea, dar și de autoritățile de resort nu se mai oprește. Susțin acest lucru deoarece, de data aceasta, din ce în ce mai mulți crescători de porci acuză că au fost anunțați de autoritățile din domeniu asupra faptului că nu vor primi despăgubirile aferente pentru animalele lor ucise de autorități din cauza virusului pestei porcine africane.
Astfel, acum două zile, mai mulți crescători particulari de porci au anunțat că au primit câte un document de la autoritățile competente în care scrie negru pe alb că nu vor primi niciun ban pentru animalele care le-au fost sacrificate tot de către acestea, deși ministrul agriculturii trâmbițase public cu totul altceva.
Reprezentanții DSVSA-urilor județene declară, mai nou, că despăgubirile nu se pot acorda în situația în care proprietarii porcilor sacrificați nu au un cod de exploatație. Domnul Daea spune că nu știe despre așa ceva, iar proprietarii afectați susțin, în mod logic, că nu i-a anunțat nimeni până acum că trebuiau să-și înregistreze undeva porcii, înainte ca aceștia să fie sacrificați, pentru a putea obține un astfel de cod.
Cu alte cuvinte, domnul Daea una spune la televizor și alta face, când vine vorba despre decizii și, în special, de bani! În plus, același domn Daea, când este prins public cu minciuna, aruncă vina ba pe ANSVSA, ba pe oricine îi mai iese în cale, ba susține că nu știa nimic despre asemenea cerințe, cum este cazul acestui cod de exploatație!
Domnule ministru Petre Daea, să încetați cu acest ping-pong jenant între dumneavoastră și alți responsabili guvernamentali și să faceți tot ceea ce trebuie pentru ca acest virus să fie stopat, măcar în al treisprezecelea ceas!
De asemenea, vă solicit să luați urgent toate măsurile necesare, astfel încât toți românii ai căror porci au fost sacrificați să fie despăgubiți în conformitate cu promisiunile pe care le-ați făcut!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.