Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 iunie 2016
Informare · respins
Răzvan Horia Mironescu
Discurs
PL-x 131 pentru modificarea Legii calității în construcții aduce câteva clarificări extrem de utile pentru acest domeniu, cum ar fi, de exemplu, responsabilizarea specialiștilor cu rol în verificarea tehnică și în expertizarea construcțiilor, menționarea expresă a perioadelor de garanție pentru diferitele categorii de construcții, dar și completări deosebit de utile la sistemul calității în construcții, prin introducerea certificării calificării proiectanților și executanților lucrărilor în construcții.
De asemenea, sunt menționate obligații exprese pentru proprietarii clădirilor, pentru proprietarii construcțiilor, printre altele, aceea de a da în folosință construcțiile doar după recepția finală, și nu, așa cum se întâmplă în multe cazuri în momentul de față, înainte de acest act administrativ.
Sunt menționate, de asemenea, sunt modificate și sancțiunile contravenționale pentru încălcarea diverselor prevederi.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține adoptarea prezentului proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.