Dorel Gheorghe Căprar

„Plafonul de salarizare din primării, o chestiune speculată politic în mod tendențios”

Din județul de unde am venit eu în Parlamentul României, Arad, votat de cetățeni și învestit cu încredere de către Partidul Social Democrat, constat că duplicitatea și mascarada politică jucată oportunist și tendențios de către unii dintre opozanții liberali ajung să depășească orice limită, până și pe cea a bunului-simț. De pildă, Gheorghe Falcă, unul dintre liderii PNL, de tristă notorietate portocalie, se face că nu pricepe rolul și locul pe care le are plafonul pentru salariile din subordinea primăriei, inducând în eroare cetățenii prin mesaje publice duplicitare cu privire la efectele plafonului impus. Se fac că uită mulți dintre actualii liberali, foști democrat-liberali, că plafonul a fost introdus tocmai pentru respectarea și menținerea unui nivel al salariilor, dar și al numărului de angajați. Să nu uităm că în guvernarea PDL clientela politică agățată de gâtul administrațiilor locale avea sporuri peste sporuri, în timp ce oamenii simpli trăiau

din ce în ce mai greu cu un salariu tăiat cu 25%. A trebuit să vină guvernarea PSD pentru ca salariile oamenilor să fie reîntregite, iar acum unii dintre liberalii care atunci huzureau și batjocoreau poporul român se declară nemulțumiți de un plafon de cheltuieli salariale care, atenție, este mai mare cu 6 milioane de lei în Arad, comparativ cu începutul anului trecut. Fondul Monetar Internațional, ori de câte ori vine în România, urmărește cu strictețe respectarea plafonului de salarizare și asta o știu și colegii din opoziție, dar lor li se pare că dă bine să se comporte ca politruci, urmând un model care pare să devină o modă în politica românească. În timp ce ei spun că plafonul va conduce la concedieri, se fac angajări, cum e cazul Aradului, unde pe ușa din dos este înghesuită toată clica clientelismului politic, administrația arădeană fiind sufocată de clientela vechiului PDL, oameni de casă ai primarului Falcă. Exemplul Aradului nu este unul singular, iar sindromul se manifestă cam în toate orașele cu statut de foste protectorate băsiste. Mai mult decât atât, trebuie înțeles, o dată pentru totdeauna, că problema plafonului pentru salariile din primării nu este o chestiune politică, ci una administrativă, și nu ar trebui să constituie calul de bătaie pentru confruntări și vendete politice sterile, extrem de dăunătoare pentru populație și pentru credibilitatea clasei politice.