Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 martie 2013
other · respins
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
„Planul de achiziții centralizate propus de Ministerul Sănătății”
În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate, doresc să vă aduc în atenție Planul de achiziții centralizate propus de Ministerul Sănătății, pentru că acesta dovedește cel puțin două lucruri: jaful petrecut până acum în domeniul achizițiilor în sectorul medical și faptul că, dacă există profesionalism dublat de voință politică, sunt mijloace pentru a-l stopa.
Metoda propusă de Ministerul Sănătății este una relativ simplă: achiziția de medicamente și materiale sanitare pentru spitale nu se va mai face ca până acum, de fiecare spital în parte, ci la nivel centralizat.
Astfel, fiind vorba despre cantități foarte mari, prețurile de achiziție vor scădea, se elimină, din start, posibilitatea unor fraude (pentru că vor fi mai puține contracte de urmărit și de controlat), se degrevează de aceste atribuții personalul – și așa insuficient –spitalelor, se elimină posibilitatea unor achiziții la prețuri foarte mari, făcute, deși cu bună-credință, din incompetență, se pot urmări consumurile și calitatea materialelor, iar din economiile realizate se vor putea achiziționa cantități mai mari, nemaifiind nevoiți să le aducem de acasă medicamente, seringi și feșe rudelor internate.
Metoda a fost apreciată inclusiv de către experții Organizației Mondiale a Sănătății, care, analizând, de pildă, Programul național de tratament al tuberculozei, estimează că achizițiile centralizate vor putea aduce economii și de 600% la unele medicamente cumpărate. Concluzia lor este clară: „Planul de achiziții este bun și beneficiile vor fi semnificative. România ar trebui să continue implementarea acestui plan. Avantajul imediat va fi scăderea semnificativă a prețurilor. În plus, achiziția centralizată va permite o analiză mai bună de către experți a fiecărui grup de bunuri achiziționate, cu rezultate mai bune pentru sănătatea pacienților”.
Singurii care vor avea de suferit – și bine ar face ca, de... supărare, să părăsească sistemul! – vor fi managerii care s-au „dedulcit”, cu bună știință, interesat, la comisioane și la alte avantaje primite de la furnizori.
Consider că doar așa se pot explica diferențele de prețuri la achizițiile diferitelor produse în unitățile sanitare cu paturi, aduse la cunoștința publicului, zilele trecute, de către domnul secretar de stat Raed Arafat: în unele spitale, mănușile chirurgicale au fost achiziționate cu 0,14 lei, în altele prețurile de achiziție au ajuns și la 7,7 lei. Seringile au fost achiziționate cu prețuri variind între 0,15 lei și 1, 76 lei.
Pentru început, Ministerul Sănătății va organiza licitații centralizate pentru medicamentele necesare tratamentului TBC, HIV/SIDA și în unitățile de primiri urgențe și ATI, în cazul acestora din urmă organizând licitațiile și pentru materiale sanitare.
Îi felicit pe reprezentanții ministerului care au gândit și s-au implicat în implementarea proiectului și îi asigur că le voi acorda tot concursul pentru succesul și extinderea acestei metode.