Ovidiu Alexandru Raețchi

„Plasarea forței de muncă în străinătate – o mafie tolerată”

Exploatarea muncii cetățenilor români care doresc să lucreze în străinătate este un subiect important, totuși plasat oarecum în obscuritate pe agenda publică.

Am efectuat o cercetare pe această temă, discutând cu români din diaspora și preluând ideile și plângerile de pe forumurile acestora. Concluziile anchetei sunt îngrijorătoare.

La o remunerație între 500 și 1.000 euro/lună, lucrătorii români (în principal îngrijitoare de bătrâni, îngrijitoare de copii, menajere, muncitori în construcții, muncitori în agricultură, personal hotelier) se confruntă cu următoarele probleme:

– Lucrătorii plătesc comision (100–200 euro/lună) firmei de plasament române și firmei de plasament străine. Firma de plasament străină este firma care identifică angajatorul străin sau este chiar ea angajatorul străin. Firma din România identifică lucrătorii. Cu firma din România se încheie (teoretic) contract de mediere, cu firma străină contractul de muncă. Comisioanele sunt plătite lunar, nu se primește chitanță și sunt ilegale. Contractele de mediere dintre viitorul angajat și firma de plasament română prevăd o singură taxă, taxa de mediere, plătibilă la început și specificată clar în contract. Legea actuală prevede o formă standard a contractului de mediere. Forma contractului de muncă nu este reglementată de legislația națională, întrucât el este încheiat cu firme străine. Legea română prevede doar obligativitatea pentru firmele de plasament române de a asigura includerea unor elemente specifice în contractul de muncă.

– Contractele se semnează în alb în cafenele, baruri, benzinării, parcări și deseori sunt într-o limbă străină, pe care lucrătorii nu o cunosc.

– Nu li se eliberează un exemplar din contractul de muncă.

– Angajatorul nu le plătește asigurarea medicală.

– Lucrătorii îndeplinesc și alte sarcini decât cele prevăzute în contract sau în contracte nu au fost prevăzute atribuții clare. De exemplu, îngrijitoarele de bătrâni sunt și menajere, bucătărese, se ocupă de grădină, de zugrăvit etc.

– După plasarea la locul de muncă, intermediarii nu mai țin legătura cu lucrătorii.

– În cazul îngrijitoarelor, se întâmplă ca familia să le închidă în casă, nu sunt permise ieșiri în aer liber, sunt la dispoziția bătrânului/copilului 24/24. Umilințele din partea familiei sunt încurajate în lipsa unor limite contractuale: „Țigancă!”, „Ești româncă și ești sclava mea!”.

– Condiții de trai: mâncare și odihnă insuficiente.

– Se poate ajunge până la abuz sexual.

Din ignoranță, necunoașterea drepturilor ce le sunt garantate prin Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate sau din cauza amenințărilor la care sunt supuși, lucrătorii români nu depun sesizări și plângeri oficiale la autoritățile competente.