Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2011
Informare · informare
Dănuț Liga
Discurs
„Pleacă sau nu pleacă? Dați-mi un răspuns!”
Mare scandal și zâzanie în PSD, scandal între conducerea partidului și președintele Senatului Mircea Geoană. Se va rupe sau nu partidul? Va crea oare Mircea Geoană o altă formațiune politică de stânga?
Operațiunea declanșată de Victor Ponta a luat proporții, iar Ion Iliescu și Năstase au anunțat că nu vor mai continua demersurile de revocare a lui Geoană, fiind conștienți că există riscul ca șefia Senatului să fie pierdută în această legislatură.
Dar Victoraș nu renunță, declarând răspicat că Mircea Geoană nu mai are loc în partid, că va merge până la convocarea unui congres și excluderea acestuia: „Eu transmit poziția PSD”, căci doar el este șeful, sau cel puțin asta vrea să arate. În schimb, noi toți știm cu siguranță cine sunt șefii!
Acest scandal mediatizat excesiv în ultima săptămână nemulțumește mulți lideri din teritoriu, care nu doresc degradarea imaginii partidului. Oricum se va termina, PSD-ul iese șifonat.
Oare de unde s-a născut și s-a acumulat atâta ură la Victor Ponta? De ce atâta răutate față de cei care l-au crescut și l-au sprijinit, față de cei care l-au ajutat să facă o carieră în partid?
Cum se va finaliza acest scandal și care este poziția PSD-ului față de revocarea lui Mircea Geoană de la șefia Senatului vom afla în episodul următor.
Ceea ce românii trebuie să știe este că umbra mătușii Tamara nu a părăsit principalul partid de opoziție, iar până la urmă și membrii acestuia își vor da seama că actualul lider nu este altceva decât actorul principal al unui teatru de păpuși.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.