Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Mirel Taloș
Discurs
## „Pledoarie pentru județul Sălaj”
La reîmpărțirea administrativă din 1968, județul Sălaj a rămas un județ mic din punct de vedere teritorial și ca populație și a fost, pe cale de consecință, puțin important în politica de dezvoltare economică a regimului comunist. Drept dovadă, multă vreme Sălajul și reședința sa au fost cunoscute mai degrabă pentru aspecte negative, dintre care multe au fost rezolvate abia după 1990. Cu toate aceste neajunsuri, suprapunerea unei unități administrative peste zona istorică a Sălajului a fost considerată firească de către locuitori și este, pe drept cuvânt, considerată ca modalitatea cea mai potrivită pentru a le fi reprezentate interesele.
Județul Sălaj are istorie proprie și identitate culturală tradițională proprie care nu pot fi trecute cu vederea. Dizolvarea acestei identități într-o regiune mare, în care Sălajul va fi o zonă nesemnificativă, va putea însemna, în timp, dispariția identității culturale a acestei zone istorice a Transilvaniei.
Este de așteptat ca în politica de dezvoltare economică a județelor pe care le propune PDL rolul predominant să îl aibă reședințele noilor județe, în speță municipiul Cluj. Autoritățile acestor județe mari se vor preocupa în primul rând de economia centrului noilor județe, în timp ce vechile județe mici vor deveni o simplă periferie.
Crearea unor județe mai mari va avea pentru sălăjeni efectul unei recentralizări, o parte importantă dintre serviciile publice asigurate acum de instituții sălăjene urmând a fi asigurate de instituții din Cluj și de funcționari clujeni. Acest lucru înseamnă o îndepărtare a serviciilor publice de cetățenii Sălajului și o subordonare nepermisă față de Cluj.
Acum, județul Sălaj are instituții locale proprii – Prefectura, Consiliul județean, direcții deconcentrate ale ministerelor, instituții autonome locale – a căror menire este reprezentarea intereselor Sălajului și a cetățenilor sălăjeni.
Aceste instituții vor dispărea, iar sălăjenii vor fi practic arondați Clujului, devenind cetățeni de mâna a doua ai unui județ foarte mare.
Acest lucru nu este în interesul Sălajului și al sălăjenilor. Dacă România are nevoie de o reorganizare administrativă, aceasta trebuie făcută cu respectarea identității actualelor județe. În spatele propunerii de desființare a județelor stau interese politice și financiare ale PDL care nu țin cont de interesele cetățenilor, care ar trebui consultați printr-un referendum în legătură cu un subiect atât de important.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.