Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Eduard Raul Hellvig
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
## „Pledoarie pentru noua Constituție”
Revizuirea Constituției a generat, așa cum era de așteptat, poziții pro și contra, ceea ce e normal într-o societate democratică în care oamenii sunt diferiți și, ca atare, au păreri și comportamente diferite.
Acest lucru în sine nu este grav. Ceea ce poate fi grav este încercarea unor forțe și a unor lideri politici, cu sau fără
mandat constituțional, de a boicota referendumul pentru modificarea Legii fundamentale a țării.
Noua formă a Constituției își propune să facă mai clare prevederile referitoare la atribuțiile unor instituții ale statului și la mecanismele de colaborare dintre acestea; își propune modificări importante, mai ales sub aspectul drepturilor cetățenești, drepturilor individuale și garantării lor; așa cum am anunțat încă dinaintea alegerilor de anul trecut, așa cum USL și-a propus în Programul de guvernare cu care s-a prezentat în fața cetățenilor în 2012 și în baza căruia a obținut încrederea a 70% din populație.
Eu cred în capacitatea românilor de a înțelege necesitatea modificării Constituției propusă de Uniunea Social-Liberală și în capacitatea lor de a se mobiliza pentru a da undă verde acestei propuneri. Cunosc gradul de încredere al majorității românilor în Parlament, dar sper că românii vor înțelege că modificarea Constituției se face pornind de la nevoile societății, nu de la anumiți oameni.
Iată că acest Parlament propune un număr redus de parlamentari, așa cum își doresc românii, și explică de ce e nevoie de o structură parlamentară bicamerală. Iată că acest Parlament le propune românilor (ca rezultat al dezbaterilor Forumului Constituțional, ale comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției, ale experților, parlamentarilor, dar și ale societății civile) un număr de maximum 300 de aleși pentru Camera Deputaților, la care se adaugă reprezentanții minorităților naționale. Senatorii vor reprezenta regiunile administrativ-teritoriale. Totodată, în plan politic, acest Parlament cu majoritate USL propune reglementarea unei situații pe care nimeni după ’89 nu a îndrăznit să o stopeze și a cărei perpetuare a condus la degradarea clasei politice și a relației acesteia cu cetățenii: astfel, prin noua formă a Constituției va fi interzis traseismul politic. Senatorul sau deputatul care alege să demisioneze și să se înscrie într-o altă formațiune politică își pierde automat mandatul.
La capitolul drepturi și libertăți fundamentale au fost aduse îmbunătățiri în sensul modernizării și adaptării la legislația internațională a drepturilor omului, astfel că cetățeanul devine principalul beneficiar al revizuirii Constituției.
Stema revine pe steagul țării, iar moțiunile sunt reglementate mai clar și ele. În cazul uneia de cenzură, partidul care o depune trebuie să vină în fața Parlamentului cu propunerea sa de prim-ministru.
Atribuțiile președintelui în raport cu guvernul și parlamentul au fost, de asemenea, puse în parametri normali, astfel încât cel care deține această funcție să nu mai poată forța litera și spiritul Legii fundamentale în interese altele decât ale cetățenilor.