Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2017
Declarații politice · adoptat
Aurel Robert Boroianu
Discurs
„PNL a votat pentru distribuția gratuită de fructe tuturor preșcolarilor”
În calitate de deputat al PNL, am votat alături de colegii mei, parlamentari liberali, pentru adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2016, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, PL-x 112/2017.
Astfel, proiectul de lege are ca obiect de reglementare implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în școli, vizând stabilirea modalităților de finanțare ale acestui program și beneficiarii acestuia, precum și prorogarea unor prevederi stipulate prin unele acte normative anterioare. În esență, prin această ordonanță se extinde grupul-țintă prin includerea preșcolarilor din grădinițele de stat și particulare acreditate cu program normal de 4 ore.
Proiectul respectiv mai prevede ca fructele proaspete, transportul și distribuția acestora la unitățile de învățământ să se contracteze de consiliile județene, respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, în limita sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată acordate cu această destinație de la bugetul de stat, avându-se în vedere numărul de elevi/preșcolari beneficiari comunicat de inspectoratele școlare județene, respectiv de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
S-a ținut cont de faptul că în unitățile de învățământ în care participă la cursuri atât preșcolarii, care nu sunt beneficiari ai programului, cât și școlarii, care sunt deja beneficiari ai programului, discriminarea și inechitățile generate de lipsa uniformității grupului-țintă trebuie corectate.
În viziunea PNL, această măsură era necesară, având în vedere faptul că măsura 3.3 „Copii sănătoși la grădiniță” a pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, aprobat prin memorandum, la data de 19 iulie 2016, prevede un pachet național de sănătate și nutriție pentru copiii dezavantajați, pentru a preveni/reduce îmbolnăvirile recurente și pentru a îmbunătăți sănătatea acestora și a evita malnutriția.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.