Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2015
other
Ionuț Marian Stroe
Discurs
„PNL îi cere lui Victor Ponta să nu transforme revizuirea Constituției într-un subiect de propagandă”
Îi cer premierului Victor Ponta să oprească încercarea de a transforma revizuirea Constituției într-un subiect de propagandă mincinoasă împotriva PNL, liberalii fiind promotori ai reformei constituționale. Nu vom permite ca PSD să compromită și acest proiect, din superficialitate și din accese demagogice.
Victor Ponta susține că proiectul de revizuire a Constituției este deja finalizat, însă adevărata realitate este cu totul alta. Comisia de la Veneția și Curtea Constituțională au făcut o serie de observații care trebuie puse în practică. Ele nu țin doar de forma proiectului, ci și de fond și, totodată, de întreg procesul de revizuire a Constituției.
PSD vrea să cârpim un proiect care s-a dovedit a avea carențe. PNL optează pentru un demers serios și consistent, de substanță, chiar dacă acest lucru va presupune să reluăm procesul.
Credem că este necesar un nou format de discuție, care să răspundă nevoii de transparență semnalate atât de societatea civilă, cât și de Comisia de la Veneția: un format care să includă dezbateri publice, pe lângă dezbaterile din comisia de revizuire.
PNL își dorește o Constituție solidă și mult îmbunătățită, dar, în același timp, cerem transparență totală și responsabilitate. Experiența politică a ultimilor ani ne demonstrează că revizuirea Constituției este obligatorie. Disputele politice, blocajele instituționale pot fi evitate printr-o Lege fundamentală extrem de clară.
*
„Sancționarea traseiștilor de la prezidențiale, blocată de PSD prin sfidarea Constituției”
Ordonanța de urgență nr. 55/2014 s-a dovedit unul dintre cele mai controversate instrumente folosite în ultimii ani pentru a influența rezultatul unor alegeri. Guvernul condus de Victor Ponta a vrut să-l favorizeze în cel mai antidemocratic mod chiar pe candidatul PSD pentru a ajunge Președinte al României, legalizând traseismul aleșilor locali. Un gest care a sfidat Constituția chiar în campania electorală și care a arătat instrumentele pe care este dispus actualul
prim-ministru să le folosească pentru a-și atinge scopul politic. Este în stare să calce pe orice, să facă orice compromis i s-ar cere doar pentru a se menține la putere.
Traseismul politic este boala actualului sistem politic, pe care Victor Ponta și-a asumat-o cu subiect și predicat. A promovat-o la rang de lege. Și a pierdut. Alegătorii au respins acest mod de a face politică, această atitudine de dispreț și persiflare față de legile statului român. PSD ne-a dovedit și ne dovedește încă faptul că egalitatea în fața legii este doar pentru ceilalți, dar nu și pentru actualii social-democrați. PSD ne dovedește că deciziile Curții Constituționale nu au nicio valoare în viziunea actualei majorități.
Altfel nu se explică faptul că au trecut aproape cinci luni de la decizia Curții Constituționale, care, în urma sesizării Partidului Național Liberal, a constatat faptul că OUG nr. 55 a încălcat exact prevederile din Legea fundamentală privind statul de drept. Nicio reacție concretă în tot acest timp. Are statul de drept vreo valoare pentru PSD?! A înțeles PSD de ce a pierdut alegerile din toamna lui 2014?! Sau măcar au perceput liderii PSD mesajul transmis de alegători?