Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2014
other · respins
Mihai Lupu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„PNL nu va vota impozitul forfetar”
În aceste zile se află în dezbaterea Parlamentului Proiectul de lege al Guvernului Ponta 3 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având ca obiect de reglementare introducerea impozitului forfetar în categoria impozitelor reglementate de Codul fiscal, ca un nou sistem de impozitare pentru persoanele juridice române din sectorul întreținerii și reparării autovehiculelor, turistic, precum și cel al restaurantelor și al alimentației publice. Noul impozit va fi perceput ca sumă fixă, înlocuind impozitul de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri.
Săptămâna trecută am dezbătut acest proiect al actualului Guvern și în Comisia pentru transporturi și infrastructură, comisie al cărei președinte sunt, și am ajuns împreună cu ceilalți colegi parlamentari liberali la concluzia că acest impozit va afecta din nou iremediabil o mare parte a mediului de afaceri, respectiv a întreprinderilor mici și mijlocii, așa cum s-a întâmplat și în guvernarea Boc, atunci când impozitul minim introdus în mai 2009 a reușit „performanța” de a pune pe butuci peste 100.000 de IMM-uri, fiind concediați peste 200.000 de angajați.
Mai mult decât atât, și reprezentanții mediului de afaceri susțin că noul impozit forfetar avut în vedere de Guvernul Ponta 3 este chiar mai rău decât cel al Guvernului Boc, fiind unul discriminatoriu, arbitrar și care riscă din nou un impact puternic negativ asupra întreprinderilor mici și mijlocii și putem lua aici ca exemplu numai faptul că unitățile mici din domeniul alimentației publice vor plăti, în cazul introducerii acestui impozit forfetar, la fel de mult ca și cele de lux, firmele
mici fiind astfel extrem de defavorizate și obligate ulterior să închidă dacă nu-și vor găsi soluții imediate de a deveni cu mult mai rentabile.
Să nu uităm nici faptul că Guvernul Boc a apelat în anul 2009, în plină criză, la un impozit similar, justificându-se atunci că trebuie să scoată venituri bugetare și din piatră seacă, neluând în calcul niciun moment consecințele nefaste care au afectat grav atât mediul de afaceri, cât și piața muncii.
În schimb, Guvernul Ponta 3, după un an 2013 cu o creștere economică semnificativă pentru Europa, ar fi trebuit să treacă la relaxarea fiscală mult promisă în campaniile electorale din 2012 și asumate în Programul de guvernare al USL, și nu să repete în 2014 greșelile guvernărilor Boc, greșeli pe care le-am criticat atât de vehement împreună și care știm cu toții foarte bine la ce rezultate deplorabile au condus.
Din aceste considerente, PNL nu va vota nici varianta de impozit forfetar dorită de către Guvernul Ponta 3, ci va susține în continuare că măsurile de relaxare fiscală, cum sunt scutirea de impozit a profitului reinvestit și reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, sunt primele măsuri de care au nevoie stringentă atât mediul de afaceri, cât și economia românească în ansamblu, pentru a putea crea, într-adevăr, premisele unei dezvoltări economice sustenabile în România.