Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Lupu
Discurs
„PNL nu va vota pentru scumpirea benzinei și a motorinei” În ședința de plen a Camerei Deputaților de marțea trecută, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, din care fac parte, a cerut retrimiterea proiectului privind Ordonanța de urgență nr. 111/2013 ce prevede intrarea în vigoare a majorării accizei pe combustibil de la 1 aprilie 2014 la Comisia de buget, finanțe și bănci a Camerei, pentru a fi rediscutat împreună cu Ordonanța nr. 102/2013, prin care Guvernul a hotărât creșterea acestei accize.
PNL a făcut acest demers parlamentar deoarece a decis să nu-și dea girul pentru scumpirea benzinei și a motorinei, în condițiile în care angajamentele de anul trecut ale premierului Victor Ponta în privința utilizării fondurilor colectate prin introducerea accizei de 7 eurocenți pe litrul de carburant nu mai au nicio legătură cu declarațiile dumnealui de azi sau cu cele ale miniștrilor săi. Aceste declarații – una mai bulversantă decât alta pentru români – devin acum un semn al incompetenței mult lăudatului nou Guvern: „Da. Sunt două miliarde. Gândiți-vă! Evident că există un pericol foarte mare, pentru că o mare parte din cheltuielile pe care le avem la buget sunt de genul celor descrise de dumneavoastră – salarii, pensii –, care vrând-nevrând trebuie acoperite”, a declarat, recent, ministrul de finanțe, doamna Ioana Petrescu, șocând și presa, dar și cetățenii. Mai mult decât atât, însuși premierul Ponta reclamă inconsecvența ministrului transporturilor în privința demarării lucrărilor unor tronsoane de autostrăzi: „Domnul ministru Șova să vorbească, nu să scrie pe blog despre autostrăzi. Nici el nu mai știe ce scrie.”
Din declarațiile de mai sus reiese clar faptul că PSD una a spus anul trecut și alta are acum în planul guvernamental, iar construcția de autostrăzi nu mai reprezintă o prioritate a Guvernului Ponta 3. Intențiile Guvernului actual sunt acum cu totul altele, destinația acestor bani, împovărători atât pentru transportatorii români, cât și pentru cetățeni, reprezintă, în fapt, doar cârpirea bugetului pe ici, pe colo, pe unde s-a întins prea mult plapuma PSD-istă și s-a cam rupt.
Majorarea accizei pe carburanți de la 1 aprilie anul curent a făcut ca România să urce în topul țărilor cu cele mai mari prețuri la carburanți din Europa, fapt ce va genera prețuri mai mari pentru alimente și servicii, deci și o creștere a inflației, dar a reușit, în același timp, să pună sub semnul discriminării și decizia Guvernului Ponta 3 în privința favorizării unei categorii de transportatori. Mă refer la faptul că a returna 4 eurocenți din această taxă doar companiilor corecte _,_ așa cum dorește domnul Ponta, conduce la o concurență neloială și defavorizează în mod evident o serie de alte categorii, care sunt nevoite să suporte întreaga taxă: persoanele fizice, Salvarea, Pompierii, CFR Călători, transportul public în general etc.
Mă întreb care mai este oare rostul acestei taxe, dacă statul nu mai are drept prioritate investițională autostrăzile, de care are atât de multă nevoie România și care ar fi meritat orice sacrificiu, iar modul de aplicare a acesteia nu va aduce nicidecum alte beneficii, ci va complica birocrația și va conduce la împovărarea suplimentară a cetățenilor, dar și la falimentarea unor companii ale aceluiași stat, cum este CFR Călători.