Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Andrei Dominic Gerea
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„PNL, prin acțiunile sale diplomatice, susține intensificarea eforturilor Guvernului USL de aderare a României la Spațiul Schengen”
În contextul intensificării eforturilor de aderare a României la Spațiul Schengen, președintele liberal al Senatului, domnul Crin Antonescu, i-a făcut o invitație oficială președintelui Senatului Olandei, domnul Fred de Graaf, care a efectuat, astfel, săptămâna trecută, între 21 și 23 februarie, o vizită oficială la București.
În calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Olanda, am participat și eu la întâlnirea oficială care a avut loc vineri dimineață între domnul Fred de Graaf și domnul Crin Antonescu.
Având în vedere faptul că în luna decembrie Consiliul European a făcut o solicitare adresată Consiliului JAI ca la reuniunea din 7 martie să analizeze luarea unei decizii privind intrarea României și Bulgariei în Schengen, consider că atât Guvernul României, cât și parlamentarii USL trebuie să depună toate eforturile diplomatice necesare pentru ca țara noastră să poată primi în curând un răspuns favorabil în acest sens.
De aceea, cred că răspunsul pozitiv al președintelui Senatului Olandei, domnul Fred de Graaf, la invitația președintelui Senatului, domnul Crin Antonescu, poate fi încadrat în același timp și în categoria unui important demers de consolidare a relațiilor bilaterale dintre România și Olanda, din partea celor doi oficiali, ținând cont și de importanța și potențialul relațiilor economice dintre cele două țări – Olanda fiind primul investitor străin din economia României.
În acest context, consider că aprecierile publice ale celor doi președinți – cel al Senatului Olandei și cel al Senatului României – clarifică unele aspecte, puse anterior sub semnul întrebării.
Astfel, președintele Senatului Olandei, domnul Fred de Graaf, a declarat vineri, după întrevederea pe care am avut-o împreună cu președintele Crin Antonescu, următoarele: „I-am spus și colegului meu că uneori o relație bună între parlamente înseamnă și punerea de presiune pe guverne pentru a obține rezultatele pe care ni le dorim și unii, și ceilalți”.
De asemenea, domnul Fred de Graaf a subliniat că dincolo de citirea unor „voluminoase rapoarte scrise”, în relația dintre cele două țări este importantă și întâlnirea oficialilor și discutarea onestă a punctelor comune și diferite de vedere: „Cred că este foarte important să experimentăm și astfel relațiile dintre țările și parlamentele din UE, pentru că toți citim rapoarte scrise foarte mari, dar cel mai bun mod de a cunoaște prietenii este să îi întâlnești, să vorbești cu ei și să fii foarte onest cu privire la tot ce ne unește, dar ne și desparte.”
Precizez faptul că domnul președinte Crin Antonescu i-a răspuns omologului olandez că atât Guvernul României, cât și majoritatea parlamentară de la București au „determinarea și voința politică” pentru ca România să răspundă „tuturor exigențelor” privind subiectul aderării la Spațiul Schengen.