Constantin Avram

„PNL, principalul actor al destrămării USL”

Dacă la formarea Uniunii Social-Liberale, în 6 februarie 2011, cineva ar fi spus că această Uniune se va rupe atât de curând, aproape toți cei implicați l-ar fi luat în râs. Totuși, atunci au fost voci care pronosticau această sciziune cel târziu la Crăciunul anului 2013, ținând cont de comportamentul colegilor liberali în alte alianțe politice gen CDR sau DA, alianțe ratate atât politic, cât și guvernamental. Exceptăm perioada 2006–2008 a Guvernului Tăriceanu, care a înregistrat o creștere economică foarte bună de 7,5–8%, care a permis majorarea salariilor din sistemul bugetar și a pensiilor, pe care Guvernul Boc le-a ras imediat ce a avut ocazia, este drept, cu largul concurs al lui Traian Băsescu, care și-a asumat întreaga procedură guvernamentală.

Printre acele voci care au susținut că USL nu va rezista a fost și vocea mea și îmi pare tare rău că am avut dreptate. În organismele interne ale Partidului Conservator, m-am opus categoric formării întâi a Alianței de centru-dreapta, dar și a USL înainte de alegerile locale din vara anului 2012.

Această ruptură s-a produs, în opinia mea, cu largul concurs al Președintelui României, care avea tot interesul politic de a destructura o majoritate parlamentară de 70%, nemaiîntâlnită până acum. Traian Băsescu a observat, a analizat, a acționat, nu mai contează cum, până a găsit veriga slabă a lanțului majoritar. Și a găsit-o în structurile PNL, unde a avut grijă să-i plaseze pe Sorin Frunzăverde, Mihai Stănișoară și alții, care au venit într-un timp foarte, foarte scurt să influențeze politic deciziile Partidului Național Liberal, a cărui structură nu a reușit să identifice pericolul iminent al infiltrării unor PDL-iști la nivelul partidului. Păcat pentru tot ce s-a realizat, păcat pentru înșelarea așteptărilor electoratului USL, păcat pentru marea dezamăgire pe care a produs-o conducerea actuală a PNL. Să destrami o uniune politică hotărâtă să stopeze abuzurile regimului Traian Băsescu pentru o „nimica toată”, pentru un orgoliu de prost-gust, este o mare greșeală politică. Ca să sacrifici o guvernare cu o majoritate de peste 70% pentru o funcție a unei singure persoane mi se pare prea mult! Exagerat de mult! Sau, cum se mai aude, au fost alte interese la mijloc, generate de niște calcule politice complet greșite. Dar, știm cu toții că în astfel de situații timpul este cel mai rezolvitor, cel mai lămuritor al problemelor specifice unui anumit moment!

Rămâne de văzut efectul pe termen lung al unei decizii politice majore, dar, oricum, PNL, renunțând la reprezentare în structurile administrative centrale și locale, înregistrează un mare pas înapoi. Iar acest pas nu va rămâne fără efecte pe termen mediu și lung!

Să nu uităm că la noi, la români, este un proverb potrivit căruia „o minune ține cel mult trei zile...”! În acest caz „minunea USL” a ținut exact trei ani, dintre care jumătate la guvernare, gestul liberalilor netezind drumul UDMR către guvernare, deși tocmai ce se opuseseră cooptării UDMR la guvernare în decembrie 2012. Inexplicabil, nu...?!