Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2017
Declarații politice
Raluca Turcan
Discurs
„PNL solicită urgentarea procedurilor de revocare din funcție a președintelui Camerei Deputaților”
Solicităm dezbaterea urgentă a propunerii de modificare a regulamentului Camerei Deputaților, astfel încât și opoziția să poată iniția procedura de revocare a președintelui Camerei Deputaților. Liviu Dragnea afectează în mod grav imaginea Parlamentului. Folosește Parlamentul României în interes personal și în interesul unei grupări din jurul său, prin blocarea anchetelor penale. Încalcă grav inclusiv evaluările internaționale pe care România le are privind funcționarea corectă și democratică a instituțiilor statului.
PNL nu poate să accepte ca Parlamentul României să fie folosit ca instrument politic, ca Liviu Dragnea să își consolideze susținerea în PSD prin voturile pe care le acordă în Parlament diferitelor persoane care au ocupat funcția de ministru și pentru care se solicită urmărirea penală.
PNL depune astăzi și o inițiativă de modificare a Legii răspunderii ministeriale, astfel încât articolul referitor la imunitatea foștilor miniștri să fie schimbat. În felul acesta, Parlamentul nu mai poate fi folosit pe post de scut într-un proces absolut firesc de anchetare a unor persoane, foști miniștri, suspectate de fapte de corupție.
În paralel, vom iniția demersuri de conștientizare a opiniei publice, astfel încât să se poată constitui o inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției cel puțin pe două aspecte esențiale: cel privind interzicerea traseismului parlamentarilor și cel privind imunitatea foștilor miniștri.
În momentul de față există patru comisii care reglează conturi interne în PSD, o comisie de centenar blocată de conducerea Camerei Deputaților și a Senatului și o comisie constituită într-o sinecură pentru o persoană din PSD. O comisie de modificare a Constituției ar fi absolut firească.
Pentru această comisie, PNL intenționează să aibă în spate opinia cetățenilor. Să vedem dacă își doresc ca parlamentarii să nu mai poată trece de la un partid la altul fără să își piardă mandatul și, de asemenea, dacă Parlamentul trebuie să ofere scut, prin blocarea anchetelor penale, pentru foștii miniștri suspectați de corupție!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.