Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Mihai Aurel Donțu
Discurs
„PNL susține măsuri pentru îmbunătățirea pe termen lung a sistemului de sănătate”
Zilele trecute, noi, parlamentarii PNL, am inițiat și depus pentru dezbatere și aprobare în Parlament o inițiativă legislativă menită să îmbunătățească în mod semnificativ sistemul de sănătate, prin reducerea substanțială a cheltuielilor, prin utilizarea mult mai eficientă a fondurilor publice și, nu în ultimul rând, prin implementarea unor programe de sănătate care să aibă rol de prevenție.
Această inițiativă reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de prevenție în sănătate. Noi, parlamentarii PNL, considerăm că statul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate și a serviciilor oferite de acesta, dar și pentru asigurarea unei creșteri continue a calității vieții.
În acest sens, PNL crede că printr-o lege coerentă a prevenției în sănătate, derulată pe termen lung, care să fie transpusă în proiecte și programe pe termen mediu și scurt și care, bineînțeles, să fie și finanțate în mod corespunzător, se vor obține și rezultatele scontate: o incidență cu mult diminuată în rândul populației a numeroase boli care fac ravagii în prezent! PNL a experimentat deja un program național de prevenție în anii 2007–2008, în perioada guvernării liberale, și anume cel al unui pachet de analize gratuite prin care s-au depistat din timp diverse afecțiuni de sănătate și stadiile acestora pentru milioane de români, aceștia putând fi astfel direcționați, în timp util, către tratamentele specifice necesare.
Din păcate, PDL a stopat încă din 2009 acest program foarte apreciat de peste 80% din populație, dar și de către alte țări, unele dintre ele preluând acest proiect. PDL nu a pus niciun moment accent pe îmbunătățirea sistemului de sănătate, și de aceea acesta a intrat într-un cerc vicios.
Astăzi, orice analiză pertinentă poate evidenția foarte ușor numeroasele dezechilibre ale sistemul sanitar, pentru că banii se cheltuiesc discreționar. Banii asiguraților nu mai ajung nici pentru tratare, iar pentru prevenire, care costă și mai puțin și creează o stare de sănătate mai bună, nici nu se pune problema să fie alocați.
De aceea, parlamentarii liberali, cu sprijinul Comisiei pentru sănătate a PNL și al Organizației Femeilor Liberale, au inițiat un proiect de lege prin care activitatea de prevenție în sănătate să devină obligatorie, să se întemeieze pe o strategie națională elaborată de specialiști, să se deruleze pe bază de programe cu finanțarea aferentă aprobate de Parlament, să se urmărească și să se raporteze periodic asupra modului de îndeplinire a programelor de prevenție, actul normativ stabilind, totodată, înființarea și organizarea unei instituții responsabile de această activitate.
Guvernele PDL nu numai că nu au luat nicio măsură care să aducă beneficii reale sistemului sau care să aibă măcar rolul de a debloca numeroasele probleme apărute, ba chiar și-au dat toată silința pentru a implementa colapsul în domeniul sănătății, prin practicarea unei subfinanțări grave, care a condus la cronicizare și haos.