Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2016
Declarații politice
Steluța Gustica Cătăniciu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Poate este interesat și Grupul parlamentar al PNL de această declarație, stimați colegi!
Ce motivație ați putea, doamnă ministru, să aveți de a fi un bun și responsabil ministru al justiției, când știți că la sfârșitul anului vă întoarceți la funcția bine plătită de la Bruxelles?! Evident, niciuna. Și nicio responsabilitate. Indiferent de ce veți face și veți afirma, nu răspundeți pentru nimic, în fața nimănui, nici măcar în fața propriei conștiințe.
La fel de grav este că prin conduita și atitudinea dumneavoastră ați compromis și ideea de funcționar european. În această dublă calitate, ați fi avut obligația profesională de a respecta legislația și drepturile prevăzute de tratatele Uniunii Europene. Conform acestora, Uniunea se bazează pe respectarea demnității umane, libertății, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului.
Poate ați tradus și aceste principii, dar probabil le-ați uitat, preocupată fiind să deveniți agent electoral al celor care vă susțin.
Deși v-ați recomandat ca traducător al legislației europene, din păcate, ceea ce ați făcut până astăzi demonstrează că nu este de ajuns să citești și să traduci legislația europeană pentru a înțelege principiile fundamentale ale sistemelor de drept ale națiunilor civilizate.
N-ați înțeles, din păcate, pentru noi, românii, care este rolul și misiunea demnității pe care o ocupați. Toate acțiunile
pe care le-ați întreprins în spațiul public, de când ocupați această demnitate, ne arată că priviți justiția din România ca pe un câmp tactic de tip totalitar.
Toată atitudinea dumneavoastră i-a revoltat până și pe magistrații din România, care vă solicită demisia, iar, atunci când ei vă cer să plecați, cred că ar fi timpul s-o faceți.
Doamnă ministru,
Aristotel spunea că „democrația este o formă de guvernământ în care cei liberi sunt la putere”. Eu vă întreb, sincer și preocupată de soarta țării mele: sunteți un om liber, doamnă ministru?
Mulțumesc.
##
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.