Mihai Niță

„Politichie la botul calului”

Este deja prea mult, inacceptabil de mult timp de când Parlamentul României s-a transformat din tribună politică în scenă de bâlci, pe care ar putea s-o aprecieze numai consumatorii de la bodegă, după ce s-au aghesmuit vârtos, și amatorii de bancuri cu politicieni. Uneori am impresia că actorii unor scene jenante, scandaloase, provocate în forumul suprem al țării acționează deliberat în scopul decredibilizării instituției în care lucrează – sau în care ar trebui să lucreze. Dacă o fac în mod inconștient, este la fel de grav.

Am asistat, frecvent, la scene ridicole, care sunt preferate acțiunilor cu adevărat politice, dar care se pretind a fi demonstrații de protest cu caracter ideologic sau moralist. De la țopăieli asociate cu însemne grafice ale unor organizații străine de interesele românilor până la concursul patologic al decibelilor în sălile de lucru, vocea rațiunii este contracarată de sunetele emise prin aparatura audio, special adusă pentru a transforma lucrările comisiilor parlamentare în haos. Autorii acestor gesturi ridicole și revoltătoare aduc un afront noțiunii de inteligență, căci politica s-ar asorta bine cu politichia, dacă ar avea o rațiune corectă. Au fost momente când reprezentanți ai Parlamentului au trecut de la provocări deșănțate la agresiuni fizice. Cu atât mai rușinos pentru niște personaje de la care cetățenii României așteaptă exemple de comportament și de atitudine demnă. Asta este tot ce le putem arăta?

Colegi mai nou sosiți în instituția elitei politice s-au substituit cameramanilor, provocându-și colegii la reacții necontrolate, pe care le promovează ulterior în rețelele de socializare. Să nu fi auzit ei niciodată de unii dintre marii oratori din istoria parlamentarismului românesc? Tot ce este posibil. Altfel, ar fi înțeles că lupta politică nu se poartă prin gesturi stupide, de cea mai joasă speță, ci prin discursul inteligent și elegant adresat colegilor de la tribuna la care au acces și care, pesemne, îi irită. Le este mai la îndemână comportamentul suburban. În acest caz, devine justificată întrebarea cetățenilor care asistă la asemenea episoade: „Cum or fi ajuns ăștia în Parlament?” Desigur, democrația vă oferă libertatea de exprimare. Dar „o libertate fără limite ucide libertatea”.

Glasul norodului este cea mai mare putere, spune un proverb românesc. Vă mai interesează, stimați colegi, ce crede și ce glăsuiește norodul despre noi? Vă mai amintiți ce glăsuiam fiecare dintre noi în campaniile electorale? E clar că unii dintre noi au uitat din momentul în care au fost confirmați ca parlamentari. Oamenii ne-au trimis aici cu speranța că le vom face legi bune, sănătoase, pentru că „Legea este prietenul celui slab”, după cum credea Schiller. Sau așa ar trebui să fie.

Rostul Parlamentului este să legifereze mereu cu gândul la poporul pe care-l reprezintă. Spectacolul în această instituție își găsește locul numai dacă se materializează în discursuri politice și inițiative menite să aducă cele mai bune soluții pentru elaborarea legilor. Miile de amendamente prezentate de o parte a opozanților, pentru diminuarea eficienței muncii noastre, sunt complementare cu scenele ilare prestate despre care făceam vorbire anterior. Iată de ce este greu de crezut în coincidențe nevinovate.