Ioan Munteanu

## „Populația României scade în mod alarmant”

Ce se va întâmpla cu România în anii care vor urma? Dinamica creșterilor și descreșterilor demografice este greu de prevăzut și de stăpânit, lucru demonstrat de situația în care a ajuns acum țara noastră. A fost destul să se deschidă piața muncii în țările din vest, să fie lăsați tinerii să-și facă studiile „afară”, pentru ca nivelul populației să fie în anul 2014 cel mai scăzut din ultimul sfert de secol.

Natalitatea unei națiuni este foarte importantă pentru continuarea vieții în același spațiu geografic, pe baza comunicării în aceeași limbă și a conviețuirii celor de același neam. Ea este cea care determină înlocuirea firească a generațiilor, fără diminuări semnificative ale numărului de locuitori. Or, ceea ce se întâmplă în România este contrar acestor considerații. Cu o populație îmbătrânită, adică o populație de vârstă nefertilă, cu un număr alarmant de bolnavi, cu tot mai puțini nou-născuți și cu tot mai mulți morți, avem deja imaginea unei țări care se depopulează în mod rapid și ireversibil. Iar toate aceste situații au în comun lipsa mijloacelor de trai, a bunurilor de strictă necesitate. De asta se pleacă din țară, de asta se moare, de asta nu se fac copii!

În condițiile în care se înregistrează tot mai puține căsătorii, în care costurile pentru creșterea și educarea unui copil depășesc bugetul familial, în care rata divorțurilor este foarte ridicată, la fel ca și cea a șomajului, în care există un plus de atenție acordată carierei, dar un soi de comoditate când vine vorba de copii, este lesne de înțeles că se alege varianta cu cele mai puține complicații. Ce mai înseamnă astăzi familia? Aproape nimic față de imaginea ei de acum 2-3 generații, atunci când copiii reprezentau bunul cel mai de preț din viața omului.

Dacă acestea ar fi posibilele explicații sociale și existențiale pentru criza demografică pe care o traversăm, să vedem ce noutăți aduc datele statistice. Începând cu mijlocul secolului al XX-lea, populația României a cunoscut o creștere constantă. Astfel, la recensământul din 1948 erau aproape 16 milioane de români (15.872.624), la cel din ’56 – aproximativ 17 milioane și jumătate (17.489.450), în 1966 – 19.103.163, în 1977 – 21.559.910, iar în 1992 numărul locuitorilor din țara noastră a atins cifra record de 22.810.035 de persoane.

Din acest moment a început o descreștere rapidă și amenințătoare: 21,8 milioane locuitori la recensământul din 2002, pentru ca în 2013, anul în care s-au înregistrat și cele mai puține nașteri, să nu mai rămână decât în jur de 19 milioane de români. Iar previziunile sunt destul de sumbre, din moment ce se estimează că în 2025 vor fi în jur de 18 milioane, iar în 2050 doar vreo 14 milioane, adică mult mai puțini decât după cele două războaie mondiale în care au murit sute de mii de oameni.

Efectele interminabilei perioade de criză prin care trecem sunt greu de îndreptat. Ravagiile morale care i-au afectat pe români, lipsa de orice perspectivă, neîncrederea în sistemul politic și nesiguranța zilei de mâine nu mai pot conduce spre