Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată și de aceea vă rog să corectăm, pentru că a fost o eroare materială, Cameră decizională.
Consiliul Legislativ a avizat negativ inițiativa legislativă. Propunerea are ca obiect de reglementare interzicerea utilizării limbii materne a minorităților naționale în raporturile cu autoritățile administrației publice locale, cu instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și cu serviciile publice deconcentrate. Conform expunerii de motive, cei care încalcă statutul de limbă oficială își vor pierde mandatul sau locul de muncă și nu vor mai putea activa în instituțiile statului.
Comisia pentru drepturile omului a avizat negativ.
Membrii Comisiei juridice și ai Comisiei de administrație publică au examinat propunerea în ședințe separate. Soluția legislativă prezentă contravine obligațiilor asumate de România prin ratificarea, prin Legea nr. 33/1995, a Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum și prin ratificarea, prin Legea nr. 282/2007, a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.
Totodată, se încalcă dispozițiile art. 120 alin. (2) și art. 128 alin. (2) din Constituția României.
În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului respingerea propunerii legislație.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.