Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Viorel Stan
Discurs
„Povestea începutului de an școlar”
După o binemeritată vacanță, a început un alt an școlar. Pentru toți luna septembrie reprezintă, simbolic vorbind, sinonimul pentru educație.
A început o poveste în care eroii principali sunt cei mici, dar cu toate acestea sunt cei mai importanți. Fără ei, fără copii, n-am putea face multe lucruri. N-am putea fi atât de fericiți, de împliniți, n-am avea motive să mergem până la capăt și nici de la cine învăța, deoarece, credeți-mă, sunt atât de multe lucruri de învățat de la copii!
A sunat din nou clopoțelul și a adus o mulțime de emoții, atât pentru cei mici, cât și pentru părinții lor, iar pe lângă emoții va aduce multe provocări, cărora cei mici vor trebui să le facă față și să demonstreze că sunt cei mai buni. Să demonstreze că educația din România chiar se face așa cum trebuie, iar elevii români sunt capabili să facă performanță și să concureze chiar cu cei din alte state.
Doar cei puternici, prin voință, putere de concentrare, răbdare și perseverență, vor fi învingători.
Tuturor, elevi, părinți, bunici, colegi, parteneri ai comunității, vă doresc un drum ușor, pe care să-l parcurgem împreună cu dăruire, cu speranțe, cu satisfacții!
Succes tuturor!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.