Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toți, deopotrivă, nu este faptul că Legea descentralizării nu a fost redactată cu o acuratețe totală, ci faptul că România, în anul 2014, încă funcționează centralizat, sistem tipic regimului comunist, cu administrații publice locale ineficiente și expuse corupției.
Procesul de reformă administrativă are la bază trei necesități fundamentale: nevoia de gestionare eficientă a fondurilor, necesitatea ca cetățeanul, respectiv autoritățile locale să poată prioritiza proiectele de dezvoltare și respectarea Legii nr. 199/1997 cu privire la Carta europeană a autonomiei locale.
România este astăzi împărțită în opt regiuni de dezvoltare, dar care nu au capacități administrative, așadar nici competența de elaborare a politicilor proprii. Având în vedere faptul că nu sunt delegate responsabilități funcționale și fiscale structurilor locale, luarea deciziilor este împărțită între primari și șefii de consilii județene.
Dată fiind criza economică suferită de România, prost gestionată de PDL, regiunile au fost grav și în mod distinct afectate, discrepanțele economice dintre zonele rurale și cele urbane fiind și mai mult adâncite. Ținând cont de faptul că zonele rurale suferă de pe urma emigrării tinerilor către orașe sau țări străine, de îmbătrânirea severă a populației, de o rată ridicată a șomajului, o infrastructură slab dezvoltată și o capacitate de a atrage investiții străine la nivel minim sau inexistent, este evident că au mai puține șanse de dezvoltare. De asemenea, un alt criteriu de ineficiență constă în faptul că veniturile locale sunt colectate și trimise la centru, unde, după prelucrarea lor de către aparatul birocratic, sunt transferate în teritoriu în funcție de considerentele Executivului.
Performanța administrativă în România poate fi atinsă doar atunci când autoritatea centrală va delega autorităților locale competențe și responsabilități, cum ar fi posibilitatea de a genera și a utiliza resurse financiare proprii în interesul colectivităților locale, cu nevoi ce în mod evident sunt cunoscute cel mai îndeaproape de către primari.
Ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că din anul 1997 dorința de descentralizare a existat în fiecare guvernare, dar niciun Guvern nu a avut competența de-a o duce la bun sfârșit.
Procesul de descentralizare a parcurs o serie de schimbări, necoordonate între ele și nerăspunzând satisfăcător nevoii de a desființa structura administrativă
centralizată. De la adoptarea Legii-cadru nr. 195/2006 a descentralizării, o serie de competențe și responsabilități au fost transferate, de-a lungul anilor, de la nivel central la nivel local, fără a fi însoțite și de resursele financiare aferente.
Dezideratul a fost exprimat și de către Guvernul Boc, a cărui punere în practică s-a soldat cu dezastre locale, și nu cu soluții administrative.
În planul PDL de reformare se stipula ca poliția să fie descentralizată, trecând în subordinea autorității locale, asemenea bazelor sportive, unităților din domeniul sănătății și educației. Acest proiect de reformă administrativă venea în contextul implementării Legii unice a salarizării, neoferind autorităților locale nicio șansă de a atrage sau, după caz, de a păstra forțele de muncă competente în localitatea lor. Reforma PDL a încercat numai să distragă atenția cetățenilor de la faptele de corupție ale ministerelor și să îndrepte atenția către colectivitățile locale. Politicile implementate la acea vreme nu au urmărit delocalizarea deciziei, ținând cont de faptul că au păstrat puterea alocării de fonduri pentru serviciile publice tot la aparatul executiv, lăsând structurile descentralizate fără autonomie financiară.
Din cauza nevoilor de dezvoltare a infrastructurii urbane – apă, canalizare, drumuri, gaze, iluminat public –, dar și a infrastructurii sociale, precum reparațiile școlilor și ale spitalelor, municipiile au contractat în 2010 credite bancare în valoare de 116 milioane de euro, iar în 2011 valoarea contractată aproape s-a dublat, ajungând la suma de 205 milioane de euro. Or, aceste împrumuturi nu ar fi fost necesare dacă Guvernul PDL ar fi descentralizat structurile într-un mod bine intenționat și eficient.
Cele mai grave repercusiuni au avut loc în domeniul sanitar, în care ordonanța de urgență a PDL-ului a produs închiderea a 200 de spitale dintr-un total de 450 la nivelul întregii țări, fiind desființate 9.200 de paturi și 577 de posturi de directori, actul normativ autorizând și o reducere cu 1.776 de angajați de la cabinetele unităților școlare.
La nivelul administrațiilor locale s-a prevăzut concedierea a 53.432 de angajați, iar autonomia prevăzută de Guvern viza numai dirijarea resurselor, primăriile fiind nevoite să respecte în continuare standardele de costuri impuse de Guvern.
Un caz particular în sensul acestei erori guvernamentale este exemplificat de înființarea Poliției Comunitare din Galați, la îndemnul dlui Blaga, oferind asigurări că banii vor fi transferați de la bugetul național, când în realitate acest lucru nu s-a petrecut vreodată. Astfel, consiliul local a făcut un efort financiar de 16 milioane de lei anual, în condițiile în care sursele de finanțare tot nu au fost descentralizate.
Așadar, procesul de reformă administrativă al PDL a creat o subfinanțare a educației, a sănătății, a asistenței sociale și a infrastructurii administrative la nivel local. De asemenea, s-a exercitat controlul politic asupra primăriilor, programele naționale fiind finanțate în funcție de preferințele politice, iar descentralizarea zvonită era realizată doar statistic, la nivel formal, fără o strategie extinsă la nivel național care să conțină resurse de finanțare, accentuând astfel decalajele dintre rural și urban, județe și regiuni.
Atunci când Ministerul Dezvoltării Regionale a pus bazele noului proiect de descentralizare a avut în vedere lacunele reformei administrative a PDL și necesitatea ca acest demers să fie dus la bun sfârșit, desființând cu adevărat ghemul de putere de la București. Intenția a fost aceea de eficientizare a sistemului administrativ și de reducere a birocrației, de reducere a nivelurilor de decizie, de responsabilizare a aleșilor locali pentru prioritizarea proiectelor locale și
competențelor în absorbția fondurilor europene în domeniile agriculturii, al schimbărilor climatice, al sănătății, al transportului, precum și altele, încă de la începutul noului exercițiu bugetar.
Reforma administrativă și-a pus bazele în 1991, iar tentativele de îmbunătățire au fost multiple. Salut inițiativa acestui Guvern de a finaliza procesul cât mai rapid, de a reduce decalajele de dezvoltare interregionale și de a scoate România de pe harta țărilor subdezvoltate.
De asemenea, decizia Curții Constituționale privind Legea descentralizării va juca un rol important în îmbunătățirea actualului proiect de descentralizare.
Acestea fiind spuse, Guvernul nu renunță la ideea de reformă administrativă, ci ea va fi refăcută conform atenționărilor din partea Curții.
*
„PNL își amintește de sănătate”
Moțiunea depusă de PNL face parte din categoria prea bine exprimată de proverbul „După război, mulți viteji s-arată!”.
Îi dau dreptate fostului ministru din PNL atunci când indică gravitatea din domeniul sănătății cauzată de lipsa anumitor medicamente compensate și, da, suntem într-o cursă contra cronometru în care sunt implicate vieți omenești.
Domnul fost responsabil al Ministerului Sănătății ar trebui să înțeleagă faptul că această cursă a început din 2012, de când a preluat portofoliul, și nu de când și-a depus demisia. Mai mult, proiectele la care s-a lucrat cu fosta echipă a Ministerului Sănătății, menționate în moțiune, nu au fost suspendate de către actualul ministru, ci au fost abandonate în momentul în care PNL s-a retras de la actul de guvernare și a solicitat membrilor partidului său, secretarilor și angajaților membri PNL să își depună demisiile.
În ceea ce privește abilitățile de conducere ale fostului ministru, „cel fără de pată care aruncă primul cu piatra”, îndrăznesc să le pun sub semnul întrebării și să constat a fi cel puțin bizar faptul că solicită actualului ministru al sănătății să implementeze în două săptămâni ceea ce Domnia Sa nu a reușit în aproximativ doi ani de zile. Mai mult, făcând referire tot la eficiența guvernamentală, fostul ministru a eșuat în a pune în practică directivele europene la primul său mandat din 2005, dar și la al doilea, preluat în 2012, iar cu ajutorul guvernării PDL, care nu a aplicat absolut deloc Directiva nr. 105/89 privind transparența măsurilor care guvernează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea lor în sfera de aplicare a sistemului național de sănătate, o serie de medicamente nu au fost introduse în rețelele farmaceutice și, prin urmare, românii nu au avut acces la diverse tratamente.
Conform directivei mai sus amintite, termenul maxim de includere sau neincludere a unor medicamente compensate pe liste nu trebuie să depășească 180 de zile, iar dosarele trimise spre aprobare nu trebuie să depășească termenul de 90 de zile, în caz contrar țara membră a Uniunii Europene riscând proceduri de infringement.
Așa cum afirmam și mai devreme, din cauza prestației PDL la guvernare, România este unul dintre statele Uniunii Europene cu cele mai mari întârzieri în luarea deciziilor privind introducerea medicamentelor compensate pe liste, înregistrând o perioadă record de peste cinci ani.
Tot sub incidența Directivei europene nr. 105/89, moleculele și noile indicații trebuie incluse pe liste și reactualizate bianual. Dar, de la actualizarea listei medicamentelor compensate de către domnul dr. Mircea Cinteză în 2005, succesorul său la minister, domnul Eugen
Nicolăescu, a reactualizat lista o singură dată în trei ani, în anul 2008.
Tot în 2008, ministrul sănătății a aprobat Ordinul nr. 318/2008, prin care stabilea ca listele de medicamente compensate să fie actualizate nu de două ori pe an, ci o singură dată, contrar directivei europene. Chiar și așa, ministrul delegat pentru sănătate din partea PNL a încălcat și acest ordin, eliberat de Domnia Sa, în condițiile în care din 2012, de la preluarea portofoliului, a anunțat noua listă a medicamentelor compensate abia un an mai târziu, la data de 1 iulie 2013, apoi a fost amânată pentru data de 1 august 2013, pentru ca să fie amânată din nou pentru data de 1 ianuarie 2014. Nici la acea dată lista nu era gata, dar, din nefericire, atunci când inițiatorul moțiunii era la guvernare bolnavii de cancer ce nu aveau acces la medicamente compensate nu reprezentau o tragedie iminentă.
În încheiere, doresc să asigur noul partid de opoziție, PNL, că România a rămas pe mâini bune. Alocările de fonduri la sănătate au crescut până la 4,3% din PIB, iar postul de ministru din acest sector a fost preluat de către un tehnocrat, un om care vine din sistem și care în activitatea sa politică s-a opus coplății în sistemul sanitar, măsură promovată de PDL, și a fost de la bun început un susținător al dezvoltării medicinei preventive în sistemul românesc.
Și îi mai recomand să nu subestimeze abilitățile profesionale ale actualului ministru al sănătății, deoarece, având în vedere că măsura de subvenționare a veniturilor medicilor rezidenți, promisă de dl Nicolăescu, ce trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014, a fost în mod repetat blocată, domnul Bănicioiu a aplicat-o cu prioritate și sumele au fost deja transferate în conturile medicilor rezidenți.
Sunt convins că tot aparatul executiv este conștient de necesitatea aprobării acestor liste și, tocmai prin prisma importanței vitale pe care le-o acordă, listele vor fi completate în mod eficient și în cel mai scurt timp.
Până atunci, îi rog pe responsabilii care s-au spălat pe mâini de aceste proiecte de importanță majoră să stea deoparte și să permită profesioniștilor să își facă treaba.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Mircea Titus Dobre · 15 aprilie 2014 · monitorul.ai