Eugen Constantin Uricec

„Prea mult învățământ! Poate prea puțină educație!”

Nu putem nega că în domeniul învățământului din România s-au făcut progrese semnificative, atât din perspectiva curriculei școlare, cât și din perspectiva metodologiei învățării și predării sau a pregătirii personalului didactic.

Chiar dacă reformele din învățământ au fost mai mereu începute și aproape niciodată duse până la capăt, odată cu adoptarea Legii nr. 1 din anul 2011, precum și prin adoptarea legislației subsecvente și a metodologiilor specifice, reforma din domeniul învățământului a luat-o pe o cale fără de întoarcere, în ciuda unei puternice opoziții din partea celor care s-au obișnuit să conteste orice lucru nou, indiferent dacă prin aceasta s-ar ameliora sau nu un domeniu al vieții sociale.

Ne-am propus cu toții să îmbunătățim, într-un interval de timp cât mai scurt, cei mai vulnerabili indicatori cu privire la educația populației României: eradicarea abandonului școlar, a analfabetismului puternic, prezent în unele localități izolate din mediul rural, creșterea numărului anilor de studiu obligatorii, creșterea ponderii populației cu studii superioare în total populație sau la mia de locuitori, descurajarea abandonului școlar, creșterea participării la formarea profesională continuă.

Din nefericire, însă, chiar dacă ne dorim cu toții ca acești indicatori statistici să se amelioreze, ei nu reprezintă decât niște indicatori cantitativi, care nu au o prea mare legătură cu latura calității actului educativ.

Ceea ce a câștigat școala românească în ultimii ani este reprezentat de creșterea calității și cantității actului de învățământ.

Ceea ce nu mai face școala românească ca odinioară este reprezentat de actul educativ.

Puțini au înțeles faptul că școala nu înseamnă numai locul în care se transmit și se recepționează informații, ci este locul cel mai important, după familie, în care se construiesc personalitățile copiilor, se trasează atitudini, se modelează comportamente.

Or, în acest proces, simpla adoptare a unor acte normative nu reprezintă condiția suficientă de realizare a acestui obiectiv.

Educația are nevoie de implicare și dedicare din partea dascălilor, de implicare și dedicare din partea părinților și a societății civile. Chiar dacă pentru mulți par cuvinte desuete, disciplina, punctualitatea și adoptarea unui comportament social dezirabil se deprind în școală. Vreau să afirm răspicat că sunt unul dintre adepții reintroducerii uniformelor școlare, dar numai după o atentă evaluare a susținerii familiilor care nu pot asigura copiilor lor achiziția acestora.

Școala românească trebuie să furnizeze, ca în trecut, modele comportamentale și de succes din partea dascălilor.

Cu riscul de a fi criticat, consider că și mass-media are un rol inimaginabil în această eră informațională, în furnizarea de modele de succes, modele comportamentale și de recunoaștere a faptului că o populație educată este mai puțin vulnerabilă.