Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Discurs
„Precizările... debusolante ale MECTS”
Deși domnul Funeriu a picat... în sus din scaunul lui Spiru Haret, urma lăsată de pixelu-i albastru ne bântuie prin greaua-i moștenire: secretarul de stat Oana Badea.
## Cine este doamna Badea?
Este doamna care îi șoptea la ureche, la propriu, actualului consilier prezidențial Funeriu ce să scoată pe gură în conferințele de presă pe care le ținea ca ministru.
Și este aceeași – chiar singura se pare! – care acum crede și este chiar încântată de, altminteri unanim, contestatele prevederi ale Ordinului nr. 3.064/19.01.2012 pentru aprobarea Metodologiei privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare și în clasa I pentru anul școlar 2012–2013 și a calendarului înscrierii.
Eu nu sunt specialist în domeniu, dar aproape zilnic discut cu profesori, directori de școli, primari și consilieri din colegiul meu, nemulțumiți de ceea ce se întâmplă cu sistemul de învățământ românesc!
Acum, de exemplu, acești oameni sunt asaltați de părinții puși în fața unei situații fără ieșire: să își înscrie sau nu copiii în clasa pregătitoare dacă aceștia deja sunt la grădiniță? În ce clase/clădiri, cu ce mobilier, cu ce dascăli și de unde bani pentru aceste clase? Mai au voie părinții navetiști din Florești să își înscrie copiii în Ploiești în clasa I? Și multe altele...
Nu mai departe de sâmbătă, aflându-mă la Măgureni, la școală, la o festivitate extraordinară, am discutat aceste probleme care macină timpul și nervii unor oameni dedicați și devotați meseriei de dascăl și copiilor care le sunt încredințați!
Prietenii mei tocmai găzduiau etapa județeană a Concursului „Micii prieteni ai istoriei”, la care au participat 200 de elevi de la clasele V–VII și, cu o decență nemaiîntâlnită, mi-au cerut ajutorul pentru un singur lucru: ministerul să îi lase să își facă, liniștiți, meseria, fără presiuni și fără intervenții, care nu au alt efect decât debusolarea dumnealor și a părinților!
Admirabili acești oameni, care, în timpul lor liber și, în mare măsură, pe banii lor, cu prăjituri făcute în casă și mere din livadă, au fost capabili să organizeze un eveniment de o asemenea amploare!
Și execrabilă – prin comparație – atitudinea lipsită de griji și de... realism a doamnei secretar de stat!
Iată doar o mostră de optimism ministerial, așa cum ne-a fost servită de doamna secretar de stat în conferința de presă din 23 februarie anul curent:
„Ce face ministerul în continuare pentru ca, în septembrie 2012, clasa pregătitoare să fie cât mai primitoare? Vorbim despre dotarea spațiilor cu un mobilier școlar adecvat vârstei. De asemenea, vom pune la dispoziția celor care lucrează, vorbim și de elevi, și de cadre didactice, un set complex de mijloace de învățământ, și vă spun că este consistent. Va fi o surpriză plăcută atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi și părinți. Resursele financiare destinate acoperirii acestor costuri au fost din timp previzionate de Ministerul Educației. Totodată, încurajăm inițiativa autorităților publice locale de a veni în sprijinul clasei pregătitoare, în completarea eforturilor pe care noi deja am spus că le facem.”