Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2012
other · adoptat tacit
Antonella Marinescu
Intervenții legate de ordinea de zi
Discurs
Prefectul de Constanța = procuror, judecător... Dumnezeu?
## Preambul
În anul 2009, prefectul județului Constanța, domnul Claudiu Iorga Palas, a dispus, prin Ordinul nr. 522/17.12.2009, încetarea mandatului de primar al municipiului Mangalia al domnului Mihai Claudiu Tusac pentru o stare presupusă de incompatibilitate, în sensul că a fost reprezentantul Consiliului Mangalia în Adunarea Generală a Asociaților la SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia – SRL.
Ca urmare a contestării acestui ordin, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 25/2010 definitivă și irevocabilă, a dispus anularea acestuia.
În data de 9.11.2011, prefectul județului Constanța a anunțat printr-o conferință de presă că în urma raportului de evaluare întocmit de ANI va dispune încetarea mandatului de primar al domnului Mihai Claudiu Tusac.
În data de 10.11.2011, prin adresa nr. 44.087, prefectului județului Constanța i-a fost adus la cunoștință că nu poate emite un ordin de încetare a mandatului decât după
pronunțarea definitivă și irevocabilă a unei instanțe judecătorești prin care să se constate existența sau nu a stării de incompatibilitate.
În data de 14.11.2011, ANI a comunicat raportul de evaluare preliminar prin care a identificat o presupusă stare de incompatibilitate.
Fără a ține cont de notificarea mai sus menționată și fără a respecta prevederile legale, care dau dreptul de a contesta raportul preliminar de evaluare întocmit de ANI în termen de 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel Constanța și mai apoi în funcție de soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în mod abuziv prefectul județului Constanța, pentru aceeași presupusă stare de incompatibilitate, respectiv deținerea calității de reprezentant al Consiliului Local Mangalia în AGA la SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia – SRL și AGA la SC RAJA – SA, a dispus încetarea mandatului de primar prin Ordinul nr. 733/14.11.2011.
Prin Ordinul nr. 774/14.11.2011, prefectul județului Constanța a delegat atribuțiile de primar viceprimarului în funcție al municipiului Mangalia, domnul Filimon Constantin.
Abuzurile prefectului județului Constanța au continuat. Prefectul își revoca propriul ordin (774/14.11.2011) și prin Ordinul 779/24.11.2011 îi delega abuziv atribuțiile de primar domnului Minca Ion, un apropiat al acestuia. În acest fel prefectul județului Constanța încălca flagrant Legea nr. 215/2001.
În decembrie 2011, prefectul județului Constanța a fost chemat la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Camera Deputaților pentru a explica demiterea primarului municipiului Mangalia, domnul Mihai Claudiu Tusac.
După terminarea audierii la comisie, prefectul a acuzat pe propriul blog că „așa-zisa comisie a semănat mai degrabă cu un rechizitoriu al vrednicilor deputați USL”, iar în presă că a fost „înfierat cu mândrie proletară”. Ceea ce nu a înțeles prefectul este că se afla la Parlamentul României, unde a fost chemat să răspundă la întrebări, și nu la Prefectura din Constanța, unde este obișnuit să pună întrebări. La Constanța, domnul prefect este convins că se află deasupra tuturor, crezându-se judecător, dar nu respectând legile, ci ghidându-se după propriile legi.