Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 aprilie 2013
Declarații politice · respins
Marian Ghiveciu
Discurs
„Prejudicierea fondului forestier național”
În anii de tranziție, în procesul de aplicare a legilor fondului funciar, unele comisii pentru reconstituirea dreptului de proprietate au încălcat prevederile legilor funciare, determinând ca statul român să fie prejudiciat cu sute de milioane de euro.
În cea mai mare parte, procesul de retrocedare a terenurilor forestiere s-a încheiat. Printre cazurile nefinalizate încă, dar susținute cu ardoare de către solicitanți, se înscriu însă numeroase solicitări neîntemeiate legal, pentru care, în general, comisiile de reconstituire a dreptului de proprietate nu au dat hotărâre de validare. Cazurile menționate au ajuns însă pe rolul instanțelor judecătorești, obținând sentințe favorabile retrocedării, în unele cazuri acestea rămânând definitive.
Situații de acest gen sunt multe la nivelul țării, fiind semnalate în județele Alba, Bacău, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea etc.
Dacă în situațiile întemeiate legal, foștii proprietari și moștenitorii acestora au, în general, conștiința dreptului de proprietate și a ocrotirii bunului restituit în proprietate – adică, în cazul nostru, pădurea –, în cele mai multe din situațiile de solicitare, contrar prevederilor legii, pădurea este privită ca o sursă imediată de câștig material, fie prin prisma valorii materialului lemnos, fie prin însăși valoarea imobiliară a terenului.
Analiza actelor doveditoare ale dreptului de proprietate în cadrul multor comisii a relevat o serie de cazuri în care fie că lipsea actul doveditor al fostei proprietăți asupra pădurii solicitate, fie nu se făcea dovada calității succesorale după autor sau fie terenurile erau solicitate de categorii de persoane juridice care nu sunt prevăzute de lege.
Cazurile de acest gen au fost semnalate și chiar centralizate, existând în acest sens evidențe în cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniu: primării, prefecturi, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și instituțiile din subordine, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, direcțiile silvice etc.
Din punctul meu de vedere, situațiile în care retrocedarea nu a fost suficient documentată vor duce, în final, la prejudicierea patrimoniului statului și la îmbogățirea peste noapte a unor persoane fizice sau juridice neîndreptățite.
Cine va face lumină în cazurile sus-menționate va fi salvatorul instituției proprietății forestiere din România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.