Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Horea Dorin Uioreanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Premierul Emil Boc trebuie să înceapă «operațiunea decapitarea» la CNADNR”
Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă că îl va decapita pe șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj dacă nu va finaliza lucrările la centura de nord a municipiului ClujNapoca până pe 2 iulie. Înainte de a tăia capul unui director din teritoriu, domnul prim-ministru ar trebui să purceadă la decapitarea șefilor din Ministerul Transporturilor și de la Compania Națională a Autostrăzilor și Drumurilor Naționale din România (CNADNR) care au acceptat creșteri salariale pentru angajații acestor instituții.
Creșterile salariale în ministerul păstorit de doamna Anca Boagiu și în companiile subordonate Domniei Sale au ținut prima pagină a ziarelor, mai ales pentru că în unele cazuri acestea depășesc cu mult lefurile directorilor generali. La CNADNR, creșterea salariilor unor angajați a fost posibilă grație noului contract colectiv de muncă și bunăvoinței directorului general. Așa a devenit posibil ca un salariat al unei companii de stat să aibă un venit lunar brut de peste 17.000 de lei, mult peste venitul anual al unui funcționar din administrația publică locală. De fapt, la compania amintită, zeci de consilieri ai directorilor și șefi de servicii au salarii mai mari de 6.000 de lei lunar.
Explicațiile potrivit cărora cei cu salariile majorate „implementează proiecte finanțate din fonduri comunitare nerambursabile, din împrumuturi externe rambursabile și proiecte de investiții majore finanțate din alte surse” ar trebui să ne facă să așteptăm liniștiți banii europeni care nu vor întârzia să curgă! Din păcate, experiența trecutului apropiat ne determină să fim sceptici, ministerul transporturilor având cea mai mică rată de atragere a fondurilor europene. Iar
salariile mărite nu cred că vor avea darul de a deștepta brusc mințile politrucilor angajați de puterea portocalie.
Ca urmare, înainte să-l decapiteze pe șeful DRDP Cluj, premierul Emil Boc ar trebui să decapiteze niscaiva capete din apropierea Domniei Sale, miniștri și șefi de companii naționale. Mai ales dacă avem în vedere faptul că, de curând, prim-ministrul se lăuda că va promova principiul eficienței în toate companiile naționale, instituții care trebuie să aducă bani la buget.
Deocamdată constatăm că la CNADNR se toacă bani de la bugetul de stat, iar subcontractarii companiei Bechtel, constructorul autostrăzii Transilvania, își văd ruinate afacerile din cauza faptului că nu și-au primit banii pentru serviciile executate, care bani trebuie să fie virați în contul Bechtel tocmai de CNADNR...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.