Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2012
Declarații politice · respins
Mihai Aurel Donțu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Premierul Ungureanu continuă investițiile marca PD: costisitoare, păguboase și folositoare doar PD-iștilor”
Deși după instalarea sa la guvernare, impusă în stil cotrocenist, domnul Ungureanu susținea că va lua imediat măsurile necesare pentru reducerea cheltuielilor aberante, practicate anterior de toate guvernele domnului Boc și chiar o persifla ușor pe doamna Udrea, declarând că: „Nu am o mare apetență pentru piscine construite peste tot, nu suntem o țară de înotători”, zilele trecute, același premier Ungureanu a semnat alocarea a 8 milioane de euro pentru o bază sportivă multifuncțională în Poiana Brașov!
Această sumă destul de mare, cu care s-ar fi putut debloca multe alte probleme ajunse în situații-limită, din domenii cu adevărat de interes imediat pentru cetățenii brașoveni, cum ar fi protecția copilului și a persoanelor cu dizabilități, spitalele brașovene aflate în impas, medicamentele pentru tratarea bolilor grave și altele, este alocată pentru un obiectiv neprioritar, dar care va fi, bineînțeles, exploatat electoral de PDL.
Cu alte cuvinte, ceea ce a spus domnul Ungureanu că va face în regim de urgență nu se potrivește, în fapt, cu ceea ce semnează și alocă dumnealui pentru cheltuire în județul Brașov.
Dacă România se află de atât de multă vreme în criză și toate austeritățile posibile sunt suportate din ce în ce mai dificil de către aproape toate categoriile sociale, iar statul român a ajuns la faza aberantă și antidemocratică în care condiționează plata drepturilor mamelor și ale copiilor de plata la timp a impozitelor, mă întreb de unde tot sunt disponibili atâția bani publici, fără număr, pentru aceste proiecte pompoase, care au doar rol de căpușare și îngrășare a pușculiței portocalii?!
Spitalul de Oncologie din Brașov se confruntă cu o situație critică. Clădirea a fost retrocedată Casei Asigurărilor de Sănătate, iar medicii pleacă pe capete la o clinică privată. Dar cui îi pasă?
Institutul de Politici Publice a făcut, recent, o analiză prin care se arată că în anii 2009 și 2010 aproximativ 20 de miliarde de euro au fost cheltuiți de guvernele Boc pentru achiziții publice! Este vorba despre aproape 2/3 din bugetul României. Această analiză ne arată foarte clar unde sunt banii românilor și de ce România se află într-un colaps fără precedent în foarte multe domenii vitale, cum sunt sănătatea, educația sau administrația.
Cum justificați, domnilor PD-iști, toată această imensă risipă care i-a adus pe români în pragul disperării? Le spuneți cinic: „Aici sunt banii dumneavoastră!”?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.