Radu Stroe

„Presa și Strategia Națională de Apărare”

„Mutările” președintelui-jucător pe tabla de șah a politicii românești în lupta cu ceilalți devin din ce în ce mai periculoase atât pentru cetățeni, cât și pentru relativ tânăra noastră democrație.

Când credeam că ne-am imunizat întrucâtva la veștile rele, că nu multe lucruri mai pot trezi surprinderea care alunecă spre îngrijorare, iată că Traian Băsescu nu se dezminte și este în continuare consecvent cu sine însuși. Săptămâna trecută a fost trimisă Parlamentului Strategia Națională de Apărare unde, în premieră, presa a fost introdusă la capitolul „Riscuri, amenințări, vulnerabilități la adresa siguranței naționale”(...): „Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului prin răspândirea de informații false despre activitatea

acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român”.

Cum poate fi descifrată însă o astfel de decizie? Așa cum ne-am obișnuit, toți cei care nu achiesează la ideile președintelui sunt considerați, _ipso facto_ , împotriva lui. Întotdeauna vina aparține celorlalți, degetul arătător arată cu precizie un ipotetic inamic. Cum criza își exhibă oricum tentaculele, cineva, sau mai mulți, trebuie transformați în țapi ispășitori. Astfel, insinuant, dar ferm, își face loc în documentele oficiale „delictul de opinie”. Cu alte cuvinte, „mesajele antiputere” (după o expresie a unui ziarist susținător total al puterii), ideile divergente, contrare „liniilor trasate” de Traian Băsescu, au puterea de a intra în aria de vulnerabilitate la adresa siguranței naționale.

Poate am fi trecut superficial peste subiect, considerându-l o răzbunare umorală a președintelui, o altă piesă mutată în lupta de pe eșichierul politic, dar, făcând un arc peste timp la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, constatăm că, atunci, în creuzetul în care s-a format comunismul în România (legi și decrete speciale, procese-avertisment, anihilarea elitelor de pe toate palierele societății), printre „principalii vinovați de dezastrul țării” se aflau cei mai de seamă ziariști ai vremii. Iată deci că ideea nu este originală, însă este extrem de periculoasă.

Presa internațională nu a rămas impasibilă. Associated Press comenta: „Ca și alte țări, România consideră terorismul, corupția și crima organizată ca potențiale amenințări la adresa securității naționale. Dar Guvernul consideră că și presa trebuie adăugată pe listă”.

Presa are o funcție vitală în cadrul unui stat, rolul ziaristului este unul foarte important. A-i pune îngrădiri, a-l ghetoiza într-un fel prin autoobligativitatea autocenzurii, de teama intrării în câmpul de vulnerabilitate la adresa siguranței naționale, reprezintă unul dintre cele mai mari atacuri la adresa siguranței democrației.