Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Teodor Atanasiu
Discurs
„Președintele Băsescu dovedește, încă o dată, că nu-l interesează deloc Constituția României”
În cei aproape 7 ani de mandate prezidențiale, domnul Băsescu a afișat constant o detașare vădită față de respectarea legii fundamentale și ne-a explicat de fiecare dată, într-o interpretare proprie, dar total opusă celei legale, fiecare articol care viza vreo decizie a sa sau, în ultimii trei ani, a minunatelor sale guverne portocalii!
În toți acești ani, în loc să-și joace rolul constituțional de mediator între instituțiile statului, care menține permanent, într-o zonă de echilibru, funcționarea acestora, și să nu se interpună niciodată, așa cum îi cere Constituția, peste rolul pe care-l au celelalte puteri ale statului, președintele Băsescu a avut grijă să procedeze, întotdeauna, exact pe dos. Adică dumnealui nu i-a fost suficientă, pentru nimic în lume, numai nesemnificativa funcție de Președinte al României, ci și-a extins în mod anticonstituțional influența asupra tuturor celorlalte puteri ale statului, Parlament, Guvern, justiție, anihilând independența acestora și impunându-i forțat propriile decizii.
Astfel, dumnealui a considerat că niciun guvern nu poate avea un premier care să nu i se supună total (premierul Tăriceanu a constituit un real calvar pentru domnul
Băsescu...) și care să nu execute întocmai ce i se ordonă, o dovadă vie în acest sens fiind menținerea domnului Boc în funcția de premier, de aproape trei ani, fără ca acesta să aibă vreo legătură palpabilă cu vreo urmă de performanță guvernamentală.
Atacurile frecvente ale președintelui la adresa justiției din România, de o virulență nemaiîntâlnită într-o altă țară democratică, reprezintă o altă dovadă a faptului că domnul Băsescu nu poate accepta sub nicio formă ideea de independență a acesteia și de nesupunere în fața comenzilor sale. Ingerințele frecvente ale președintelui în deciziile justiției constituie cea mai gravă încălcare a Constituției practicată vreodată în ultimii 21 de ani și anularea statului de drept.
Dar ultima afirmație a președintelui cu privire la neplata drepturilor salariale ale angajaților din sistemul bugetar și a refuzului indexării pensiilor, conform legii în vigoare, indiferent de decizia Curții Constituționale, constituie, de departe, un atac infam la adresa democrației și un abuz de putere care trebuie sancționat: „Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituțională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti” _,_ a spus președintele Traian Băsescu, referindu-se la legea care prevede înghețarea pensiilor și salariilor în anul 2012 și care a fost contestată de noi, cei din opoziție, la Curtea Constituțională. „Toți trebuie să înțelegem că nu mai putem trăi împrumutând bani pentru consum. (...) Politic, și pentru mine, și pentru Guvern, ar fi foarte ușor să o facem pe generoșii, condamnând țara în anii următori”, a mai afirmat atunci domnul Traian Băsescu.