George Dumitrică

„Președintele «joacă» din nou Constituția României”

De șase ani fantasmagorici îi auzim pe afonii coriști portocalii cum se laudă în _prime time_ , plini de entuziasm, că suntem conduși de cel mai bun președinte de care am avut parte pe pământ românesc, cel mai eficient și, mai ales, jucător prin excelență.

Ce vrea să însemne, oare, această extrem de mândră apreciere, atribuită cu cea mai mare emfază domnului Băsescu de către supușii săi perfect dresați, lăudacii cu carnet sau cu peniță, și anume, cea de jucător neînfricat?

Demonstrațiile în acest sens au fost suficient de concludente până în prezent și, așa cum era de așteptat, minunat catalogate, de fiecare dată, de către extaziații de serviciu. Dar, în ultima perioadă, joaca președintelui devine inimaginabil de periculoasă.

Ne-a arătat tuturor președintele cum se joacă dumnealui cu miniștrii, cu numirea sau revocarea acestora, în funcție de propriile criterii, cu desemnarea premierilor și alegerea unor guverne al căror sprijin parlamentar nu poate consta decât într-o majoritate socotită pe degetele dumnealui, cu o politică nouă, băsesciană, inventată, probabil, în alte vremuri, în largul mărilor și aplicată cu brio brevetatului partid-stat, creație proprie.

Am aflat cum își joacă domnul Băsescu șansa electorală la cacealma în campanii, prin osanale scrise cu oi pe dealuri, hramuri inventate zilnic în fiecare sat din țară, hore cu Bercea Mondialu’ sau chete de la Ridzi, cu promisiuni învățate pe de rost de toți portocaliii la unison și recitate la fiecare ieșire publică, dar neonorate vreodată, cu minciuni nesfârșite, ridicate la rang de umilință maximă pentru un întreg popor și cu rezultate imposibil de contorizat în beneficii pentru țară și cetățenii ei.

De asemenea, am mai aflat că președintele nu este al tuturor românilor, așa cum scrie în Constituție, ci este, de fapt, unicul premier al ultimelor cinci guverne și singurul președinte al unui partid îngenuncheat perfect la comanda Domniei Sale. Devine din când în când și președinte al românilor, dar numai atunci când aceștia îl votează, căci imediat după numărarea voturilor dumnealui se supără subit pe toți și se răzbună în consecință.

Președintele decide singur când buzunarele cetățenilor sunt prea pline și consideră necesar să le subțieze substanțial: nu de alta, dar ca să aibă al său partid suficiente resurse de tocat mai cu sârg.

Acesta îi ceartă pe toți salariații, fie că sunt medici, profesori, polițiști sau funcționari, reproșându-le că muncesc prea puțin pentru ca statul să le aprecieze și răsplătească în vreun fel eforturile și le subliniază că, din acest motiv, nu merită să fie plătiți mai bine vreodată, deci ar fi mult mai nimerit să plece din țară, dacă mai au de gând să și trăiască.

Sau pentru că niciun român, dacă nu este portocaliu, nu-i mai este folositor președintelui, deoarece acesta nu mai vizează vreo funcție din punct de vedere electoral, ne aruncă pe toți în balta umilinței profunde, etichetându-ne ca fiind un popor de asistați.