Mircia Muntean

„Președintele nostru așteaptă minuni doar de la Guvern” Președintele Klaus Iohannis mai tot timpul tace mâlc. Încă de la începutul mandatului său, ne-a transmis nouă, tuturor românilor, prin fosta sa purtătoare de cuvânt, și nu direct, că are nevoie de o lună de grație după preluarea atribuțiilor. Toată lumea a fost de acord. Apoi ni s-a comunicat că o sută de zile sunt prea puține pentru evaluări și pentru primele concluzii ale unor strategii ulterioare. Și a fost lăsat în pace și le-a exploatat în liniște. După ceva vreme, din nou am fost informați că președintele nostru are un alt stil de a face politică decât antecesorii săi, mai calm, mai așezat, mai puțin brutal. Mulți au tradus această așa-zisă înclinație către manifestări pacifiste prin noi sincope comunicaționale ale domnului Iohannis. De asemenea, o astfel de strategie politică lasă de înțeles că șeful statului mai are nevoie de timp pentru a-și intra în pâine, iar cele trei vacanțe în doar patru luni de mandat confirmă o parte din aprecierile critice la adresa președintelui.

Însă știu că pe românul de rând, cel care i-a dat votul lui Iohannis din toată inima și cu toată speranța, în defavoarea premierului Victor Ponta, nu-l interesează deloc stilul de a face politică al președintelui și nici de câtă liniște are nevoie acesta. Ceea ce îi preocupă pe români, indiferent de stil, este ca acțiunile sale să aibă urmări și, dacă se poate, urmări benefice. Să stopeze abuzuri reale sau potențiale ale unor instituții, să corijeze legi nedrepte, să inițieze reforme pe care să le urmărească până la implementare, nu să le enunțe și să le lase apoi pradă uitării. Astfel de exerciții politicianiste le-a mai făcut și președintele Emil Constantinescu, despre numele căruia mulți români abia își mai amintesc, deși a ținut frâiele României, cel puțin din punct de vedere constituțional, vreme de patru ani.

Văzut strict prin ochii românului de pe stradă, președintele Klaus Iohannis vrea să lase tot greul pe umerii premierului Victor Ponta și ai Cabinetului său de miniștri, uitând că, recent, în noiembrie 2014, se angaja în fața tuturor cu „România lucrului bine făcut”. Stau și constat că „România lucrului bine făcut” este tot cea a Guvernului Ponta și atât, iar aprecierile mele pot fi ușor probate chiar de afirmațiile președintelui, care, după cea de-a treia rundă de consultări de la preluarea mandatului cu partidele politice, și-a început discursul cu ideea că, în țara asta, lucrurile au început să se miște în direcția bună, deși el a stat mai mult prin concedii.

Despre neînțelegerile privind modificarea Constituției și a calendarului acesteia, președintele doar a îndemnat partidele „să se pună un pic mai bine de acord”, fără să facă însă vreo sugestie ori să vină cu o soluție conciliantă. Acest tip de dialog mult prea succint, ca să nu-l numesc de-a dreptul zgârcit, lasă senzația că România e guvernată doar de Cabinetul Ponta, iar președintele s-a făcut singur, după propria sa voință, nevăzut. Poate că e bine ca președintele să nu fie atât de vocal pe cât a fost predecesorul său de la Cotroceni, însă Iohannis ne demonstrează că nu își respectă