Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2015
other
Constantin Avram
Discurs
„Presiunea presei! (impune o lege a presei?!)”
Ca unul care urmărește, din 1990, foarte atent mijloacele de informare în masă, adică presa de toate felurile, ar trebui să înțeleg mult mai ușor rolul de mediere a informațiilor care ajung în spațiul public, dar și rolul de echilibru și control între cele trei puteri ale statului: puterea legislativă – Parlamentul, puterea executivă – Guvernul și Președinția și puterea judecătorească, mai exact toate instituțiile statului, care pun în aplicare actele normative emise de Parlament sau Guvern. Am urmărit și urmăresc, cu mare atenție, evoluția organelor de presă, cele scrise, audio sau televiziuni, și încerc să mă dumiresc de ce orice subiect de interes național sau local, care se transformă într-o știre, este abordat diferit de trusturile de presă, în special de televiziuni, și cele private și cea de stat? De regulă, în ultimii ani, toate trusturile de presă au reușit să înglobeze cel puțin un ziar (cotidian sau săptămânal), un post de radio și cel puțin un post de televiziune. De la toate putem auzi, putem citi, putem urmări cum că toate știrile sunt atent selectate, atent documentate, din cel puțin trei surse, și la fel de atent difuzate către publicul larg, încă însetat de știri și informații noi, gen „breaking news”, dar toate marcate de obiectivism (deci nealterate de puncte de vedere subiective sau rău-intenționate) și fără partizanat politic. Dar, una este ceea ce ne spun sau ce doresc să credem și alta este ceea ce se furnizează publicului. Am remarcat o adevărată competiție pentru un rating mai bun și ar fi de înțeles acest lucru, dacă rezultatul acestei competiții nu ar avea ca efect final decât linșajul mediatic, în funcție de interesele grupului. Dar, dincolo de aceste mici aspecte și de multe ori neînsemnate campanii de denigrare, de terfelire, de aruncat cu dejecții în cei care nu sunt de partea cui trebuie, am constatat că au o cadență demnă de invidiat atacurile concentrate și concertate (motivate sau nu) ale celei de-a patra puteri – PRESA – asupra celorlalte trei puteri ale statului: Parlament, Guvern sau Justiție. Cineva îmi spunea că aceste atacuri, de multe ori suburbane, sunt rezultatul imediat al sistemului concurențial, dar eu nu prea cred, din moment ce știm că numărul de contracte de publicitate nu este neapărat direct proporțional cu cantitatea de acuze, de ironii, de anchete jurnalistice unidirecționate, îndreptate aproape exclusiv către reprezentanții celorlalte trei puteri.
Pentru noi toți este clar faptul că asupra Parlamentului, deputați și senatori, sunt îndreptate majoritatea aprecierilor negative, majoritatea ironiilor de prost-gust, majoritatea acuzelor, majoritatea suspiciunilor, toate acestea conducând la bănuiala practicării unei prostituții profesionale decât la percepția unui comportament profesional de înaltă ținută. Aproape de fiecare dată tot ce este rău în societatea românească se datorează parlamentarilor, tot ce este interesat se datorează guvernanților și tot ce este inuman și nedrept se datorează sistemului judiciar. Pentru unii așa-ziși analiști sau moderatori, parlamentarii dorm sau sunt proști, guvernanții sunt hoți și interesați, iar procurorii și judecătorii sunt nedrepți sau dominați de partizanat politic. Eu știu că, de exemplu, dintr-o echipă de zugravi, dacă a furat unul o găleată cu vopsea, nu îi faci hoți pe toți membrii echipei. Asta, ca să dăm un singur exemplu. Unele guri rele susțin, cu diferite ocazii, că atacurile presei asupra celorlalte trei puteri ale statului au un scop bine definit, și anume acela de a abandona rolul de asigurare (mediere) a echilibrului între ele pentru rolul de coordonare indirectă și influențare a deciziei politice, prin presiune mediatică. Se poate spune sau crede că decredibilizarea acestor instituții (Parlament, Guvern, Justiție) a generat scăderea dramatică a încrederii populației în acestea și în special în Parlamentul României, care, fiind rezultatul direct al votului popular, este cea mai democratică instituție a țării, cea mai stabilă și cea mai legitimă.