Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2018
Declarații politice · adoptat
Costel Lupașcu
Discurs
„Prevenția dezastrelor naturale din România”
Experiențele de tristă amintire ale inundațiilor din anii trecuți, precum și rapoartele internaționale din domeniul mediului și al dezastrelor naturale, întregite de starea precară a digurilor care deservesc marile râuri din România, sunt semnale de alarmă ce trebuie soluționate prin prevenție. Investițiile în gestionarea riscurilor au o rată ridicată de rentabilitate și contribuie la dezvoltarea economică durabilă.
Potrivit unor studii de specialitate, 90% dintre dezastrele naturale sunt legate de factori meteorologici: vreme, climă și apă. Statisticile din ultimii ani arată că numărul calamităților naturale au tendință de creștere a intensității, precum și a frecvenței lor, aceasta ridicând atât bilanțul deceselor umane, cât și al pagubelor. Schimbările și fluctuațiile climei contribuie la accentuarea intensității și la creșterea frecvenței secetelor, inundațiilor, înghețurilor. Schimbările climatice au produs modificarea cantității și a regimurilor de precipitații, punând în pericol sute de mii de români care trăiesc în zone inundabile. Gestionarea riscurilor poate contribui la o dezvoltare economică neperturbată, pe termen scurt investițiile în gestionarea riscurilor generând locuri de muncă – cercetare, dezvoltare, clădiri și infrastructură –, iar pe termen lung generează o îmbunătățire a stabilității macroeconomice, prin reducerea impactului negativ al dezastrului natural.
O importanță deosebită trebuie acordată campaniilor de informare, care vor asigura creșterea responsabilității individuale. Este cu siguranță mai puțin costisitor să prevenim decât să reparăm după un dezastru. Chiar și suferințele umane pot fi mult diminuate!
Considerând că trebuie să existe o educație specializată a ceea ce ar trebui să facem și cum să ne comportăm în caz de dezastru, apreciez că este important să promovăm un cadru legislativ prin care elevii să fie informați și pregătiți din punctul de vedere al instruirii și al cunoașterii procedurilor tehnice, pentru a ști cum să se protejeze și cum să intervină în caz de inundații, cutremure, alunecări de teren, poluarea mediului sau alte tipuri de accidente.
Reducerea riscului de dezastre implică pregătire, limitarea efectelor și prevenire. Aceasta vizează creșterea gradului de rezistență la dezastre și se bazează pe cunoștințe privind modalitățile de gestionare a riscului, de consolidare a capacităților și utilizare a tehnologiei informației și comunicațiilor, precum și a instrumentelor de observare a pământului.
În primul rând, consider că este foarte importantă cunoașterea principalelor tipuri de risc, a formelor de manifestare a acestora, precum și a terminologiei specifice în ceea ce privește situațiile de urgență și dezastrele. De asemenea, apreciez că sunt obligatorii formarea și perfecționarea unor atitudini și comportamente responsabile în situații de urgență. În calitatea mea de deputat în Parlamentul României, voi depune toate eforturile necesare pentru susținerea acestor programe, care vor conduce la dezvoltarea principiilor unei societăți sigure și educate. În acest fel, se va putea contribui în mod activ și continuu la bunul mers al comunității,