Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Ștefan Baban
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 364/2002, cu modificările ulterioare, prin abrogarea lit. e) și introducerea unui nou articol prin care să se reglementeze „retragerea finanțării Proiectului Reprezentantul special al Guvernului României, începând cu data intrării în vigoare a legii.”
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituția României, republicată.
La lucrările comisiei au participat 24 de deputați din totalul de 28 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 6 mai 2008.
Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și a art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
În urma dezbaterii Proiectului de lege pentru abrogarea art. III alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare, în ședința din data de 17 septembrie 2008, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele din anexă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.