Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other · Trimis la votul final
Mugurel Surupăceanu
Intervenții pe procedură 64–65
Discurs
„Prietenul la prime se cunoaște”
Vreau să atrag atenția asupra unor aspecte pe care le-ați sesizat probabil toți în ceea ce privește activitatea Guvernului Boc. Situația de criză care s-a instalat în România este deja o stare de fapt care nu mai necesită prezentare. Măsurile luate de Executiv sunt jalnice, și asta se vede în realitatea de zi cu zi. Ceea ce m-a uimit peste măsură în ceea ce privește activitatea guvernanților este faptul că ei cer populației să facă economii, dar cheltuielile nesăbuite pornesc chiar de la vârful conducerii guvernamentale. Boc și miniștrii lui se ghidează probabil după vechea zicală românească „Fă ce zice popa, nu ce face el!” atunci când îndeamnă la austeritate populația, în timp ce ei fac dezmăț pe banii contribuabililor.
După măsurile aberante ale impozitării pensiilor, tăierii alocațiilor de stat, introducerii impozitelor pe veniturile persoanelor cu dizabilități, aflăm cu stupoare ca Ministerul Economiei, condus de Adriean Videanu, are totuși bani pentru prime exorbitante acordate clientelei politice formate din directorii marilor companii energetice cu capital de stat. Primele de ordinul zecilor de mii de lei au intrat în buzunarele directorilor în plină criză. Unde este acum nevoia de economie? A fost uitată probabil prin vreun sertar ministerial și este în totalitate ignorată atunci când vine vorba de plata polițelor clientelei politice. Câți dintre cei 100.000 de disponibilizați din România ar fi putut să-și mai primească încă o lună salariul sau ajutorul de șomaj din banii cu care Ministerul Economiei premiază performanțele directorilor de companii energetice cu capital de stat? Cum își justifică Guvernul atitudinea în fața salariaților bugetari ale căror salarii au scăzut drastic în ultimele luni, scădere motivată de „nevoia de economie”? Acestea sunt probabil doar câteva dintre întrebările la care cei care se afundă în datorii pe zi ce trece așteaptă răspuns.
Gradul de iresponsabilitate și aroganță al miniștrilor Guvernului Boc este fără precedent pe scena politică din România. Mereu disponibili să dea, zâmbind, declarații presei pe scările partidului portocaliu, miniștrii aproape că au renunțat să mai mimeze măcar preocuparea pentru situația grea pe care o traversează românii. În buzunarele lor și ale acoliților lor politici nu se simt nici efectele legii aberante a salarizării unitare, nici cele ale anticipării impozitului pe profit și nici cele ale restructurărilor făcute de azi pe mâine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.