Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Vasile Axinte
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Prima jertfă românească în Războiul de Independență” Dragi colegi, cu un an înaintea Centenarului Marii Uniri ar trebui mai des să aducem câte un omagiu eroilor patriei care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru existența acestei națiuni. Nu greșim dacă afirmăm faptul că fără jertfa românească din Războiul de Independență din 1977–1978 nu ar fi existat nici 1 Decembrie 1918, momentul de grație al națiunii române, care a unit toți românii în interiorul acelorași granițe.
Revenind la Războiul de Independență, cunoscut în istorie și ca Războiul Ruso-Turc, la data de 26 iunie 1877, adică exact în urmă cu 140 de ani, avea loc primul schimb de focuri între artileria română și cea otomană în zona Vidin–Calafat, moment în care cade la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfă românească din Războiul de Independență.
Fără acest sacrificiu suprem pentru țară și națiune, probabil că nu am mai fi amintit de victoriile românești de la Grivița, Rahova sau Plevna și, în final, de obținerea și recunoașterea independenței față de Imperiul Otoman.
În anii premergători Războiului de Independență, România, aflată sub conducerea lui Carol I, era un stat mic, de doar 121.000 km[2] , cu o populație de doar aproximativ 5 milioane de locuitori, alte 5 milioane de români trăind în afara granițelor, sub ocupație străină.
Statutul României, deși condusă de un principe străin, era unul foarte dificil pe plan european, din cauza statutului de vasalitate față de Imperiul Otoman. Primele semne de beligeranță au avut loc în 1876, când s-au răsculat populațiile de la sud de Dunăre și Balcani, prilej cu care România a declarat mobilizarea parțială a populației, fortificând și mai multe puncte strategice de-a lungul Dunării.
La data de 29 aprilie, respectiv 30 aprilie 1877, Adunarea Deputaților și Senatul declarau ruperea relațiilor diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoașterea existenței stării de război, pentru ca, la data de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu să proclame independența României: „Așadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a declara... că noi suntem o națiune liberă și independentă.”
Jertfa sergentului Nicolae Popescu a contribuit – alături de sacrificiul altor 27.000 de victime (morți, răniți sau bolnavi, cu afectarea integrității fizice) – la recunoașterea, inclusiv de către Rusia, a independenței României, precum și la recâștigarea în granițele României a teritoriilor regiunii Dobrogei, cu Portul Constanța, Insula Șerpilor și Delta Dunării, după 146 de ani de stăpânire străină.
Jertfa eroului Nicolae Popescu este cu atât mai importantă cu cât obținerea independenței României nu s-a
făcut de bunăvoie de către marile puteri europene, ci s-a făcut cu pierdere de vieți omenești, în lupta de eliberare națională.
Glorie veșnică eroilor români căzuți pentru independența și unitatea națională!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .