Nuțu Fonta

„Primul an de guvernare în... opoziție al Guvernului USL!”

În mod cu totul paradoxal, Guvernul USL, instaurat cu mai bine de un an în urmă, se comportă ca și cum ar fi în opoziție, nu la putere. Reprezentanții Executivului nu fac altceva decât să se plângă și să constate public cât de rău pot să decurgă lucrurile în țară, în disprețul milioanelor de români care le-au oferit cea mai importantă majoritate parlamentară din istoria Legislativului postdecembrist.

Miniștrii Guvernului nu guvernează, oameni buni! Ei se comportă ca un fel de „agenți constatatori” plătiți din banii românilor să ne spună, de parcă noi nu am ști, că nu se poate face una și nu sunt bani de alta. Astfel, românii află de la televizor, de dimineață până noaptea, din gura premierului și a miniștrilor, că se fură ca-n codru la CNAS, că Poșta a fost jefuită sistematic, că pădurile nu mai există, că alocațiile

copiilor nu pot fi majorate, că directorii de la stat au salarii de mii de euro, că nu sunt bani de autostrăzi și așa mai departe. Nici eu, nici milioanele de români care așteaptă măsurile promise, nu am auzit însă ce decizii guvernamentale se iau pentru corectarea situației ingrate în care se află țara, instituțiile statului și oamenii care se mai află pe aceste meleaguri. Nu auzim de directori demiși, de fraudatori trimiși în judecată, de tăietori de pădure închiși, de salarii nesimțite diminuate și, în general, de luarea unor hotărâri care să îmbunătățească starea de țară prăduită în care se află România și viața de zi cu zi tot mai amară a românilor.

În încercarea lor justificată de a scăpa de măsurile fără îndoială ostracizante ale guvernelor PDL, românii au ajuns astăzi aproape să-l regrete pe Emil Boc, considerat pe bună dreptate a fi fost groparul vieții cât de cât decente a populației. La un an de la instaurarea primului Guvern Victor Ponta, între timp reșapat cu câteva nume noi, dar mult mai voluminos decât cele oferite de fosta putere, viața de zi cu zi a majorității românilor este călcată în picioare și batjocorită de-a dreptul de politicile de austeritate dictate de cei din Palatul Victoria.

În fapt, așa cum românii simt pe propria piele, Ponta nu a făcut nimic în plus decât să continue demersurile de supraviețuire prin îndatorare începute de Emil Boc, strânsul curelei la porunca FMI fiind și astăzi la fel de valabilă ca și în 2010. Din nefericire, oamenii au avut dreptate când au spus că PDL și USL sunt aceeași Mărie cu altă pălărie, ca să mă exprim diplomatic, iar Ponta este un fel de Boc mai înalt, dar la fel de neiscusit în a gestiona treburile țării.

Un alt punct comun dintre Boc și Ponta îl reprezintă, mai nou, sau, cine știe?, de mai multă vreme..., coabitarea cu președintele-jucător. Praful și pulberea s-au ales din avântul exuberant al campaniilor electorale ale USL din 2012 axate pe sloganul redundant „Jos Băsescu!”, cu Victor Ponta vârf de lance. Ce diferență este acum între ascultarea orbească a lui Emil Boc de versatul chiriaș de la Cotroceni și așa-denumita „amiciție” parafată instituțional dintre premier și președinte? Evident, niciuna! Singura deosebire, de formă, nu de fond, ar putea-o constitui faptul că Boc asculta pe față, ziua, iar Ponta, mai discret, la ceas de seară-noapte, „indicațiile prețioase” ale șefului statului.