Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2012
appointment · adoptat
Gheorghe David
Discurs
Primul proces-verbal, referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori cu privire la numirea președintelui Autorității Electorale Permanente. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, au procedat la verificarea și numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine de vot de către deputați și senatori asupra numirii doamnei Pătru Ana Maria în calitatea de președinte al Autorității Electorale Permanente și au constatat următoarele:
- numărul total al deputaților și senatorilor: 460;
- numărul deputaților și senatorilor prezenți: 232;
- numărul total de voturi exprimate: 232;
- numărul de voturi anulate: 0;
- numărul total de voturi valabil exprimate: 232, din care:
- voturi pentru: 232;
- voturi contra: 0.
Potrivit prevederilor art. 63 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, numirea în funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente se hotărăște cu votul majorității deputaților și senatorilor, în prezent, minimum 231 de voturi pentru.
Având în vedere faptul că din totalul de 460 de parlamentari au fost prezenți 232, dintre care au votat pentru 232, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi cerută de lege pentru numirea doamnei Pătru Ana Maria în calitatea de președinte al Autorității Electorale Permanente.
Al doilea proces-verbal, referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori cu privire la alegerea unui membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori prin vot secret cu buletine de vot asupra propunerii de alegere a domnului senator Mircea Marius Banias în calitatea de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, în locul devenit vacant prin demisia domnului senator Cristian David, au constatat următoarele:
- numărul total al deputaților și senatorilor: 460;
- numărul deputaților și senatorilor prezenți: 232;
- numărul total de voturi exprimate: 206;