Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Daniel Iane
Discurs
Prin intermediul acestei declarații doresc să subliniez necesitatea unei intervenții rapide din partea actualului Guvern în ceea ce privește situația celor care au de suferit de pe urma inundațiilor.
Actualul Guvern, în frunte cu Victor Ponta, pare lipsit de orice fel de reacție concretă cu privire la actualele inundații din județul Teleorman. Această atitudine avută de premier și girată de Guvernul pe care îl conduce a cauzat moartea unui număr de patru persoane și pierderea caselor pentru alte câteva mii de persoane.
Trebuie spus că astfel de probleme cu inundațiile nu sunt tocmai o noutate pentru locuitorii județului Teleorman. Le reamintesc colegilor din PSD că această lipsă de aplecare la situația nefericită în care se află locuitorii celor 14 comune afectate de viituri nu se rezolvă prin simplele avertizări de cod roșu sau prin vizitele, cu iz de campanie electorală, efectuate de Victor Ponta sau Liviu Dragnea.
Promisiunea premierului și a vicepremierului prin care suntem informați de faptul că va fi finanțată construirea unui dig în județul Teleorman, care urmează să fie gata până la sfârșitul lunii august, este un demers absolut normal, și nicidecum vreo mare realizare. Totuși, trebuie spus că o astfel de promisiune este tardivă pentru familiile celor care și-au pierdut copiii sau rudele în aceste inundații.
Doresc să vă mai transmit faptul că suntem în situația în care avem nevoie cu adevărat de o strategie concretă de combatere a riscurilor inundațiilor din România. Nu mai putem continua în acest mod.
Știm cu toții că aceste inundații din județul Teleorman nu sunt nici primele, nici ultimele. Trebuie să fim pregătiți să înfruntăm astfel de condiții meteorologice, iar o strategie concretă, ce urmează să aibă termene și obiective clare, ce urmează să fie implementate și atinse pe termen mediu și lung, este cu adevărat o necesitate și trebuie urgent implementată.
În timpul guvernării USL, ministrul liberal al apelor și pădurilor, Lucia Varga, a făcut toate demersurile și toate eforturile pentru atragerea de fonduri europene în vederea realizării cadastrului României, ceea ce i-ar ajuta extraordinar de mult pe oamenii ce locuiesc în zone cu risc crescut de inundații. Afirm acest lucru deoarece cadastrarea completă a României ar permite acestor cetățeni să își facă asigurările obligatorii pentru locuințele supuse unor astfel de riscuri. Faptul că Victor Ponta a rupt, în mod voit, Guvernul USL a avut consecințe directe, nefaste, pentru cetățeni și în domeniul de reglementare și prevenire a riscurilor inundațiilor. Fostul ministru al apelor și pădurilor, Lucia Varga, în cazul în care activitatea USL ar fi continuat, ar fi publicat, la sfârșitul lunii martie, hărțile cu zonele de risc în cazul unor inundații.
În plus, acțiunile fostului ministru al apelor și pădurilor erau în concordanță cu directiva europeană privind evaluarea și managementul riscului la inundații, scopul fiind reducerea consecințelor negative pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economică asociate inundațiilor.