Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2014
other · respins
Raluca Surdu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Prin intermediul declarației mele de astăzi doresc, cu ocazia deschiderii anului universitar, să le urez tuturor studenților și tuturor cadrelor didactice un an nou plin de succese și multă putere de studiu și muncă!
Este cert pentru toată lumea că România are un potențial fantastic în ceea ce privește resursa umană care decide să urmeze o instituție de studiu avansat, așa cum sunt facultățile. În fiecare an vedem cum studenții din România fac performanță la nivel mondial, în anumite domenii, aceștia câștigând medalii de aur la olimpiade și concursuri internaționale. Aceste performanțe ale studenților sunt cu atât mai importante, în ideea în care condițiile de studiu în România sunt încă destul de vitrege. Subfinanțarea educației din România, coroborată cu lipsa unei infrastructuri de studiu aliniată la standarde europene sunt doar câteva din aspectele care ne plasează pe ultimele locuri, dacă nu chiar pe ultimul loc în Europa. În altă ordine de idei, aceste premise sunt adevărate obstacole în dezvoltarea societății noastre, în ansamblul ei.
Spre exemplu, statisticile oficiale legate de numărul românilor care au urmat o facultate ne plasează în coada Europei din acest punct de vedere, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze și trebuie să ne gândim foarte serios la o strategie națională care să amelioreze aceste aspecte. Conform informațiilor furnizate de Eurostat, doar 13% din români au studii superioare, în timp ce media UE este de 24%. În al doilea rând, trebuie să înțelegem că pregătirea universitară și nivelul de cunoștințe ale unei națiuni influențează în mod direct dezvoltarea întregii societăți, mai ales din punct de vedere economic. Dezvoltarea economică a unei țări depinde în mod decisiv de capacitățile și pregătirea resursei umane, iar acestea se pot forma și profesionaliza doar prin studii aprofundate. Fără o pregătire în cadrul unei facultăți, resursa umană nu poate face performanță în domeniul de activitate în care se încadrează.
Alte statistici, care din păcate nu ne avantajează, sunt cele legate de poziția celor mai prestigioase universități din România. Doar patru instituții de studiu din România s-au calificat în top 800 universități din lume, conform clasamentului _World University Rankings_ pentru anul trecut.
Consider că problema educației din România este una care nu ține sau mai precis nu ar trebui să țină cont de culoarea și disputele politice. Situația educației din România trebuie să fie un aspect care trebuie abordat întotdeauna din perspectiva interesului național. Cu toții ne gândim cum ar trebui să arate educația din România, dar întotdeauna ne împiedicăm și ne confruntăm cu disensiuni politice privind acest segment. Sunt de părere că este inoportun să spunem că starea precară în care am ajuns din acest punct de vedere aparține unei anumite guvernări sau unui anumit ministru de resort. Este până la urma vina întregii clase politice pentru modul în care arată educația din țara noastră. Pactul pentru educație, semnat de toate forțele politice din România, care printre altele prevede că trebuie alocat acestui segment 6% din bugetul de stat, este încălcat în fiecare an.